Uneori, cea mai curajoasă decizie nu este să mergi mai departe. Este să te oprești.
În primul episod am vorbit despre momentul în care recunoști că ceva nu mai funcționează. Dar recunoașterea, singură, nu schimbă nimic. La un moment dat trebuie să iei decizia pe care ai tot amânat-o.
STOP!
Nu ca renunțare. Ci ca act de luciditate.
În materialul care stă la baza acestei serii, metafora este simplă: dacă ai urcat în trenul greșit, nu are sens să te consolezi că mergi repede. Trebuie să cobori la prima stație sigură. În business, trenul greșit poate arăta foarte diferit:
Poate fi o strategie care nu mai produce rezultatele pentru care a fost construită. Un proiect care consumă resurse fără perspectivă reală. Un proces care a devenit atât de complicat, încât oamenii muncesc mai mult pentru a-l întreține decât pentru a crea valoare. Un om performant, dar într-un rol care nu i se mai potrivește. Sau o decizie pe care liderul o apără doar pentru că îi este greu să admită că a fost greșită.
Și aici apare una dintre cele mai dificile situații pentru un lider:
să accepte că perseverența nu mai este o virtute.Am fost educați să nu renunțăm. Să insistăm. Să depășim obstacolele. Să mergem până la capăt. Toate sunt valori importante.
Dar există o diferență între perseverență și încăpățânare.
Perseverența înseamnă să continui pentru că destinația merită.
Încăpățânarea înseamnă să continui doar pentru că ai început.
Costul de a nu (te) opri
Cu cât am investit mai mult într-o direcție, cu atât devine mai greu să recunoaștem că poate nu mai este direcția potrivită. Aici apar justificările: „Mai încercăm puțin.” „Poate își revine.” „Am investit prea mult ca să ne oprim acum.” „Nu putem da înapoi.”
Dar timpul, banii și energia deja investite nu pot fi recuperate prin investiții suplimentare într-o direcție greșită. Uneori, cea mai scumpă decizie este să continui. Și există un cost mai puțin vizibil: oamenii văd când liderul știe că ceva nu funcționează, dar refuză să acționeze.
Încrederea nu se pierde doar prin decizii greșite. Se pierde și atunci când oamenii simt că adevărul este evident pentru toată lumea, mai puțin pentru cel care trebuie să ia decizia.
STOP nu înseamnă eșec
A te opri nu înseamnă că tot ce ai făcut până atunci a fost inutil. Poate însemna că ai învățat suficient pentru a înțelege că trebuie să alegi altfel. Poate însemna că ai curajul să protejezi resursele care au mai rămas. Poate însemna că îți respecți oamenii suficient încât să nu-i obligi să susțină la nesfârșit o direcție despre care și tu știi că nu mai are sens.
În materialul original, STOP este primul pas tocmai pentru că nu poți reconstrui cât timp continui să investești în ceea ce trebuie lăsat în urmă. De aceea, uneori, oprirea este o formă de responsabilitate.
Câteva întrebări incomode:
Ce continui astăzi doar pentru că ai investit deja prea mult?
Ce proiect nu ai curajul să închizi?
Ce decizie amâni pentru că ți-e teamă de reacția oamenilor?
Ce proces ai păstrat doar pentru că nimeni nu și-a asumat responsabilitatea de a-l elimina?
Și, poate cel mai important:
Dacă ai lua decizia astăzi, cu informațiile pe care le ai acum, ai mai porni pe același drum?
Dacă răspunsul este „nu”, poate că nu ai nevoie de mai multă viteză. Ai nevoie de un STOP.
Pentru că leadershipul nu înseamnă să demonstrezi că poți continua orice drum. Înseamnă să știi când drumul nu mai merită continuat.
Uneori, curajul nu este să mergi mai departe. Curajul responsabil este să te oprești la timp.
Elimină zgomotul. Construiește valoare. Condu clar.
#Leadership #DecisionMaking #OrganizationalPerformance #LeadershipThroughClarity
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!