De-a lungul anilor, mulți oameni mi-au spus, uneori în glumă, alteori foarte serios:
"Cum de ai știut?"
Adevărul este că nu am știut. Nu sunt vizionar. Nu sunt profet. Nu am vreun talent misterios de a vedea viitorul. Am învățat doar să observ oamenii. Și modelele care se tot repetă uneori.
Și, după suficient de mulți ani petrecuți în business, în management și în viață, începi să remarci că oamenii schimbă decorurile mult mai repede decât își schimbă tiparele. Iar tiparele au obiceiul să producă aproape întotdeauna aceleași rezultate.
Mi s-a întâmplat de multe ori să spun unui prieten că o afacere nu va funcționa. Sau că o relație se îndreaptă spre despărțire. Sau că o anumită decizie va avea un cost pe care încă nu îl vede.
De cele mai multe ori, reacția era aceeași: „Exagerezi." "Vezi lucrurile prea negativ." "Nu ai dreptate."
Iar câteva luni mai târziu venea inevitabil întrebarea:
"Cum ai anticipat?"
Nu anticipasem. Doar văzusem același film de prea multe ori.
Recent am trăit un episod aparent banal. Nepoata mea alerga prin sufragerie și se arunca în canapea, cu capul într-o pernă sprijinită de perete. După câteva repetări am spus instinctiv:
"Perna aceea o să cadă și o să se lovească."
Nici nu am apucat să termin fraza. Perna a căzut. Iar în spatele ei era zidul. Au urmat lacrimi, un cucui și multe îmbrățișări.
M-am întristat, dar nu pentru că am avut dreptate. Ci pentru că, încă o dată, avertismentul meu nu a schimbat nimic.
Aici am învățat una dintre cele mai grele lecții ale experienței. Faptul că vezi un risc nu înseamnă că îl poți evita pentru altcineva.
Oamenii învață rareori din predicții. Învață aproape întotdeauna din consecințe.
Ani la rând am încercat să avertizez. Să explic. Să argumentez. Uneori în afaceri. Alteori în relații. Alteori în decizii financiare.
Am descoperit însă că sfaturile nesolicitate valorează foarte puțin, oricât de bine intenționate ar fi.
Astăzi prefer altceva. Nu mai încerc să conving. Prefer să spun povești. Pentru că poveștile nu obligă. Nu umilesc. Nu demonstrează superioritate. Ele doar oferă un cadru în care fiecare poate descoperi singur concluzia.
Poate că acesta este și unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat despre leadership. Nu poți trăi experiența în locul oamenilor. Nu poți lua deciziile în locul lor. Și nu îi poți salva împotriva voinței lor. Poți doar să le luminezi puțin drumul, dacă aleg să-l privească.
Leadership prin claritate înseamnă să nu încerci să pari omul care cunoaște viitorul. Înseamnă să observi și să punctezi suficient de atent prezentul, încât să recunoști tiparele care construiesc viitorul.
Pentru că viitorul apare, de cele mai multe ori, cu mult înainte de a deveni evident. Doar că foarte puțini îl observă.
P.S.
Am încercat odată să folosesc această intuiție la pariuri sportive, strict mercantil. Rezultatul? Un fiasco total. Am eșuat instant. A fost dovada clară că discernământul îți este dat ca să înțelegi lumea și să te protejezi pe tine și pe ai tăi, nu ca să-l transformi într-un spectacol sau într-o sursă ieftină de profit.
Astăzi încerc să dau mai puține sfaturi nesolicitate și neplătite și să spun mai multe povești. Pentru că oamenii uită argumentele. Dar rareori uită o poveste în care s-au regăsit.
Elimină zgomotul. Construiește valoare. Condu clar.
#ExecutiveClarity
#ClarityBeforeAction #Leadership #DecisionMaking #LeadershipDevelopment #CriticalThinking #Management #SelfLeadership
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!