miercuri, 21 ianuarie 2015

Revelații

Cel mai greu mi-a fost să accept că totul este o himeră: studiile, jobul, cursurile de perfecționare sau specializare, banii, poziția socială, investițiile financiare și imobiliare, mașinile, etc. Toate sunt egale cu 0. Zero. Z-E-R-O.
2007 și 2014 au fost anii revelațiilor.
N-aveam cum să accept asta și din cauza faptului că aproape toți ceilalți din jurul meu alergau după fix aceleași lucruri. Societatea în ansamblu premia doar pe cei care atingeau aceste idealuri, le întrețineau, și-și doreau mereu din ce în ce mai mult. Doamne, ce păcăleală colosală! 

Eu am deschis ochii, cu greu, foarte greu, dar era în continuare infernal pentru mine. Faptul că deschisesem ochii, vedeam răul din jur împrejurul meu, îmi dădea speranțe, dar și mult de furcă cu noua viață de urmat. 
Eu înțelesesem, oarecum, cam cum stau de fapt treburile, că fericirea n-o vei găsi niciodată în lucruri pe care le poți atinge cu mâna, sau măsura ori cuantifica. Dar trebuia să ies din coloană, din grup, din avalanșă, din marea de oameni care urmărea altceva și care erau jur împrejurul meu. Extragerea mea din mulțime era chiar periculoasă. Extrem de periculoasă. Imaginează-ți situația de la un maraton, când toți atleții aleargă grupați, umăr la umăr, îndesați, și un tip sau o tipă să încerce, brusc, să se oprească, sau, mai rău, să încerce să pornească să alerge în sens invers. Păi nu ar fi lovit de către ceilalți, involuntar, dărâmat curând, călcat în picioare de gloata ce nu poate fi oprită ușor?

Este evident că frâna bruscă nu-i bună. Nici când ești la volanul unei mașini (Nu viteza omoară, ci frâna bruscă pusă prost!!), dar mai ales când ești la volanul propriei ființe.
Cel mai indicat este s-o iei treptat. Imediat după ce ai înțeles că ești pe un drum greșit ar fi bine să încerci să încetinești ușor, apoi să părăsești acea stradă cât mai delicat și discret posibil.

Zilele trecute, zile mai libere și liniștite, stăteam de vorbă cu o amică. O femeie extraordinară, fostă iubită, prietenă, amantă, suflet pereche. Când i-am spus prima frază din articolul de astăzi, a rămas blocată. Deși îmi cunoaște stilul nou de viață și cunoaște bine ceea ce-mi doresc în viitor. 
M-a întrebat dacă nu este totuși prea mult. I-am răspuns că nu, este chiar prea puțin
M-a întrebat ce se întâmplă cu toate investițiile făcute în acele lucruri și obiecte care acum le consider inutile. I-am răspuns că nu știu, dar că pentru mine sunt egale cu zero. Mă folosesc uneori de ele, dar nu depind de ele şi nici nu sunt sursă a fericirii mele actuale. Am completat că acum eu caut alte lucruri în viață. Și că pe acelea nu poți pune mâna, sunt intangibile cu fizicul. Le poți atinge doar cu sufletul.

M-a întrebat ce contează pentru mine. I-am răspuns cu informațiile de aici, de aici și de aici .

A urmat o lungă tăcere, și am încurajat asta, iar apoi a început brusc să-mi vorbească de lipsa de timp, de energie și de chef în multe ale vieții ei de femeie tânără și dornică. Și că a început să nu mai poată ține în frâu kilogramele în plus și solicitările celorlalți către ea. 
N-am știu ce să-i mai spun. Poate că obosisem și eu cu argumentația pentru a-i deschide ochii de atâția ani. Oricum avea și ea nevoie de timp pentru a prelucra informațiile.

Ea n-are timp pentru a face sport, pentru ea și suflețelul ei, dar este fericită când merge la muncă, deși recunoaște că serviciul ei actual îi mănâncă tinerețea, frumusețea și viitorul. Nu face însă absolut nimic ca să schimbe asta. Exact ca domnișoara din povestea cu solitudinea. I-am readus aminte că răbdarea este esențială. A clătinat aprobator din cap.
Aș fi vrut s-o îndrum să recitească despre depresie, dar i-a sunat telefonul, a patra oară într-o oră de când eram împreună, și mi-a spus că trebuie să plece. Ne făcusem treaba pentru care venise la mine, așa că i-am confirmat că nu mă supăr că pleacă. Doar așa fusese și înțelegerea...

Îi scriu acum aducându-i aminte că după întunericul cel mai adânc, mereu, vine lumina izbăvitoare a dimineții. Dacă asta cauți şi tu. Așa cum 2008 a fost senzațional, venind după dezastruosul 2007, tot așa și 2015 va fi magnific, dacă în 2014 ai prins ideea libertății personale și ai început să faci ceva schimbări pentru binele tău și al sufletului tău.

Dacă și tu ești pregătită, și liniștită, atunci vei avea o zi excelentă în continuare! Și un an 2015 asemenea.

2 comentarii:

Bianca spunea...

Probabil cel mai linistitor articol ... doar partea cu "sufltetel " parca nu isi avea locul aici ... esti realist si poate prea dureros..sau poate asa e realitatea asta ,dar mai bine asa... felicitari! Chiar te citesc cu mult interes .

Gelu M. spunea...

Bianca, mulțumesc! :-)
Asta este realitatea, dură uneori. ”Suflețel” nu-și mai are locul nicăieri... :-)
Mulțumesc, încă o dată.