joi, 10 septembrie 2015

Meteorica

Schimburile de emailuri se întețeau. Își scriau zilnic și pe fb, pe mesagerie, dar și pe sms-uri la un moment dat. Când se auzeau pe telefon accentul și specificul vocii ei, chiar dacă nu perfect feminină, îl topeau. Ea nu se emoționa niciodată. Nici pe telefon, nici în scris. Se proteja în avans pentru eventuale răni. Probabil că știa exact ce avea să urmeze și unde va tăia brutal firul.
A fost o dată ca nici o dată...
Nu se mai săturau să-și scrie. Zilnic și de două-trei ori pe zi. Degeaba. El spusese de la început că prea mult scris dăunează. Că mai bine să se atingă mai repede. La final se va vedea că scrisul era insuficient. Sărac, opac, inert.
Nu se mai săturau să-și vorbească, să-și împărtășească istorii, gânduri, dorințe, trecuturi, atracția. Pentru că o atracție irezistibilă și infernală pusese stăpânire pe ei. Pe el mai mult, dar și ea îi ținea isonul. El era gata împachetat, ea era mai rece și mai calculată, precaută, temătoare. După ce s-a ars și și-o furase grav, dur și decisiv de la un gambler, a suflat temeinic în iaurtul unui rochițar de care rămăsese doar numele și gura-i bogată. Cel din urmă, biet lapte bătut, kefir grecesc de demult fermentat, căuta cu sete o lesă înțelegătoare și o cușcă blândă, confortabilă și călduță. Doar lătrăturile timide ocazionale îl mai arătau dornic de redute noi și asalturi furibunde. Avea dinții tociți și nervii anesteziați de cărnurile ferme din trecut și de adrenalina ce-l momea din pat diminețile. Bietul cățel, căruia nimic nu-i mai dădea ghes în acest sens, și din care anii tinereții cărnii osoase se scurseră cu rapiditate, căuta liniștit doar un golf retras, bun, blând, înțelegător, cald, calin. 
Da! 
Calină trebuia să fie acea lagună visată.

Dar așa cum se întâmplă de prea multe ori în viață, tocmai atunci când ceri puțin, vrând să fii modest(ă) sau rezonabil(ă), puțin vei primi. Și mai mult vei primi peste bot, pentru că celalalt te vede umil și supus și crede că așa își poate vindeca rănile sale, încordându-și mușchii cu unul, aparent, mai slab.

În timp ce el făcea planuri de mutare, translație, mobilă, pătuț de copil, ea avea alte obiective. Era ocupată să stea în gardă, mereu pregătită să nu și-o mai fure iarăși. El se gândea la cuplu, la doi, chiar trei, cu cea mică, ea se gândea că el nu-i bun echipier pentru că-i obosit. 
El era obosit de la toate acțiunile și gândurile ca să-i facă loc și s-o primească pe ea în viața lui. Dar ea știa una și bună: la prima problemă apărută - bir cu fugiți! 
Cuțitul împlântat până la plăsele. 
Arsura din trecut cu fostul ustura încă. Supura, era vie și avea propriul suflețel. Pe care-l iubea. Scâncea din camera de alături căutându-și febril căldura și îmbrățișarea maternă.

Sfârșit.
Definitiv.


2 comentarii:

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.