Pe mine nu mă mai sperie ideea că sunt fustangiu. M-am cam obişnuit cu ideea, sunt sub terapie şi-mi iau ”medicamentele” regulat.
Mă înfioară faptul că sunt mulți pantalonişti. Sau pantalonari, tot aia. De ambe sexe. Şi sunt din ce în ce mai mulți, nu fac tratament, nu vor să ia nici o pastilă.
Atenție!
N-am făcut, nu fac și nici nu voi face prea curând, nici o referire la cei altfel decât hetero. Am prieteni din toate taberele. Și dintre bărbați gay și dintre femei lesbiene. Sunt oameni ca toți oamenii, unii chiar mai buni la suflet. Dar ăsta e alt subiect.
Azi mă refer doar la masculii hetero efeminați din proprie inițiativă sau sub presiunea modei sau a partenerelor de viață.
A fost o modă cu bărbații epilați. Metrosexuali, spornosexuali. Nu știu prea bine diferențele. Aceia perfect netezi, fini și delicați. Dacă întâlnești vreunul cu blană pe el te uiți ca la o ciudățenie și-i sugerezi, deși ești de generație mai experimentată și ar fi trebuit să ai valori mai perene, să-și dea mesada jos măcar vara. Eu am pățit-o.
Hainele femeiești îmbrăcate de bărbați sunt deja omniprezente pe glob. Parfumurile unisex sunt ceva comun de zeci de ani.
Părul (mai) lung și vopsit apare la din ce în ce mai mulți masculi. Tineri sau mai purii.
Din păcate unii au adoptat și gestica și atitudinea femeilor. Dar dacă grosul femeilor acceptă și apreciază asta, probabil că e bine și așa și trebuie să fie.
Să ne înțelegem bine și deschis: manichiura și pedichiura îmi fac și eu. Este adevărat că mai mult din considerente tehnice, sportive și medicale, decât estetice, dar recunosc că-mi place să am mâinile și picioarele îngrijite și fără colțuri, să nu zgârie cumva prin vreun cotlon.
Totuși, de aici și până la a fura diverse accesorii ( brățările la bărbați mă fascinează..., gizăs!), obiecte, apucături, haine și bijuterii, este drum lung și nu cred că un bărbat ar trebui să-l parcurgă.
Bărbații buni dansatori, eventual cu mişcări rotunde, sexy, mulți luând lecții ca să se feminizeze în dinamică pe muzică, se înmulțesc. Nu-i nimic rău per se. Gravă mi se pare atitudinea domnişoarelor care văd şi găsesc ceva valoros şi atrăgător într-un bărbat unduindu-se lasciv. Măcar pe cele care se uită la alte femei le iert că asta este preferința lor primă și intrisecă - femininitatea. Le iert, le înțeleg, le accept. Uneori le și plac.
Dar să-ți încurajezi prietenul, sau soțul, să fie atrăgător dansând așa cum ar fi trebuit să fii tu ca femeie... mi se pare ciudat. Cel puțin ciudat. Dar nu mă mai miră nimic azi. Oricum nu se mai sinchisește nimeni de-astea. Totu-i pe repede-înainte și la futu-i-pomana.
Despre purtatul de bijuterii la bărbați am scris aici. Am primit câteva, puține - e adevărat, comentarii, justificări, apărări şi critici de la doamnele lor. Normal. Fiecare își apără odorul din oglindă.
Am scris doar despre efeminarea bărbaților de la exterior. Nu mai intru acum în cea de la interior, deși acolo sunt schimbările cele mai dramatice și care vor avea efecte puternice asupra viitorului nostru într-o relație afectivă de durată.
Este din ce în ce mai greu să găsești un bărbat-bărbat la interior. Adică măcar ferm, încrezător, răbdător, cu puncte de vedere clare, care să-și respecte cuvântul dat sau promisiunea făcută, stabil, protector, puternic, fizic și psihic, de încredere, pe care să te poți baza la greul tău sau al lui. Acestea, toate cele enumerate mai devreme, le-am cules din discuțiile și emailurile cu doamne și domnișoare.
Oare viteza actuală a societății să fie de vină?
Ori dorința cvasiunanimă de uniformitate și amalgam să fie motorul?
Sau o parte de vină o au și cele care apreciază, acceptă și valorizează, în loc să respingă virulent - așa cum simt ele, unele, pe interior, dar n-au curajul să le exprime, aceste efeminări din ce în ce mai dese ale unor bărbați?
În ultima vreme, cam de vreun an, a mai apărut o altă modă dubioasă la bărbați. Este aceea a bărbii. A bărbii care a devenit omniprezentă. Pare a fi o încercare brutală a unora de a contracara pizdificarea masculului. Dar oare asta este o soluție? Mergem din extreme în extreme? Așa știm noi să rezolvăm problemele?
Este interesant să vezi purtători de doliu cu duiumul pe străzi. Poartă doliu după ce?
După femeia de odinioară?
După femeia valoroasă?
După femeie?
Dupa...ea?
EA?
Mă înfioară faptul că sunt mulți pantalonişti. Sau pantalonari, tot aia. De ambe sexe. Şi sunt din ce în ce mai mulți, nu fac tratament, nu vor să ia nici o pastilă.
Atenție!
N-am făcut, nu fac și nici nu voi face prea curând, nici o referire la cei altfel decât hetero. Am prieteni din toate taberele. Și dintre bărbați gay și dintre femei lesbiene. Sunt oameni ca toți oamenii, unii chiar mai buni la suflet. Dar ăsta e alt subiect.
Azi mă refer doar la masculii hetero efeminați din proprie inițiativă sau sub presiunea modei sau a partenerelor de viață.
A fost o modă cu bărbații epilați. Metrosexuali, spornosexuali. Nu știu prea bine diferențele. Aceia perfect netezi, fini și delicați. Dacă întâlnești vreunul cu blană pe el te uiți ca la o ciudățenie și-i sugerezi, deși ești de generație mai experimentată și ar fi trebuit să ai valori mai perene, să-și dea mesada jos măcar vara. Eu am pățit-o.
Hainele femeiești îmbrăcate de bărbați sunt deja omniprezente pe glob. Parfumurile unisex sunt ceva comun de zeci de ani.
Părul (mai) lung și vopsit apare la din ce în ce mai mulți masculi. Tineri sau mai purii.
Din păcate unii au adoptat și gestica și atitudinea femeilor. Dar dacă grosul femeilor acceptă și apreciază asta, probabil că e bine și așa și trebuie să fie.
Să ne înțelegem bine și deschis: manichiura și pedichiura îmi fac și eu. Este adevărat că mai mult din considerente tehnice, sportive și medicale, decât estetice, dar recunosc că-mi place să am mâinile și picioarele îngrijite și fără colțuri, să nu zgârie cumva prin vreun cotlon.
Totuși, de aici și până la a fura diverse accesorii ( brățările la bărbați mă fascinează..., gizăs!), obiecte, apucături, haine și bijuterii, este drum lung și nu cred că un bărbat ar trebui să-l parcurgă.
Bărbații buni dansatori, eventual cu mişcări rotunde, sexy, mulți luând lecții ca să se feminizeze în dinamică pe muzică, se înmulțesc. Nu-i nimic rău per se. Gravă mi se pare atitudinea domnişoarelor care văd şi găsesc ceva valoros şi atrăgător într-un bărbat unduindu-se lasciv. Măcar pe cele care se uită la alte femei le iert că asta este preferința lor primă și intrisecă - femininitatea. Le iert, le înțeleg, le accept. Uneori le și plac.
Dar să-ți încurajezi prietenul, sau soțul, să fie atrăgător dansând așa cum ar fi trebuit să fii tu ca femeie... mi se pare ciudat. Cel puțin ciudat. Dar nu mă mai miră nimic azi. Oricum nu se mai sinchisește nimeni de-astea. Totu-i pe repede-înainte și la futu-i-pomana.
Despre purtatul de bijuterii la bărbați am scris aici. Am primit câteva, puține - e adevărat, comentarii, justificări, apărări şi critici de la doamnele lor. Normal. Fiecare își apără odorul din oglindă.
Am scris doar despre efeminarea bărbaților de la exterior. Nu mai intru acum în cea de la interior, deși acolo sunt schimbările cele mai dramatice și care vor avea efecte puternice asupra viitorului nostru într-o relație afectivă de durată.
Este din ce în ce mai greu să găsești un bărbat-bărbat la interior. Adică măcar ferm, încrezător, răbdător, cu puncte de vedere clare, care să-și respecte cuvântul dat sau promisiunea făcută, stabil, protector, puternic, fizic și psihic, de încredere, pe care să te poți baza la greul tău sau al lui. Acestea, toate cele enumerate mai devreme, le-am cules din discuțiile și emailurile cu doamne și domnișoare.
Oare viteza actuală a societății să fie de vină?
Ori dorința cvasiunanimă de uniformitate și amalgam să fie motorul?
Sau o parte de vină o au și cele care apreciază, acceptă și valorizează, în loc să respingă virulent - așa cum simt ele, unele, pe interior, dar n-au curajul să le exprime, aceste efeminări din ce în ce mai dese ale unor bărbați?
În ultima vreme, cam de vreun an, a mai apărut o altă modă dubioasă la bărbați. Este aceea a bărbii. A bărbii care a devenit omniprezentă. Pare a fi o încercare brutală a unora de a contracara pizdificarea masculului. Dar oare asta este o soluție? Mergem din extreme în extreme? Așa știm noi să rezolvăm problemele?
Este interesant să vezi purtători de doliu cu duiumul pe străzi. Poartă doliu după ce?
După femeia de odinioară?
După femeia valoroasă?
După femeie?
Dupa...ea?
EA?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.