vineri, 2 octombrie 2015

Fercheși și putrezi. Și bogați și pe interior.

Mulți dintre prietenii, amicii sau cunoscuții mei sunt bogați. Foarte bogați. Putrezi de bogați. Da, putrezi. Din păcate așa sunt și pe interior. Putrezi. Inclusiv sistemul auditiv este compromis. Ei nu mai aud. Nici pe mine, nici pe alții care îi mai trag de mânecă. Nu-și mai aud prietenele, soțiile, amantele și nici mamele. Nici măcar nu mai văd ce li se întâmplă.
Am fost și eu ca ei, cu ei, lângă ei. Oare am fost și eu atât de orb? Atât de surd? Ca în alegoria lui Platon?
Au mașini luxoase, au apartamente spațioase, case sau chiar vile, au afaceri înfloritoare sau sunt în poziții înalte în top managementul corporațiilor generoase cu ei, au cash-gârlă, investiții de toate felurile. Au tot ce le trebuie. La exterior așa pare. La interior lucrurile stau puțin altfel. Sarabanda paselor proaste prin care trec nu are sfârșit. Depresiile se țin lanț și scai de ei. N-ar ieși nici unul la o alergare prin parc ca să se relaxeze sau aerisească puțin. Nici măcar la o plimbare nu ies. 

”Am treabă. N-am timp să mă plimb ca tine prin parcuri.”

Fercheși. Mereu proaspăt tunși, bărbi aranjate modern, gelați, tenul curat, parfumați, aranjați, bine îmbrăcați, dichisiți. Dar cu ochii mereu încercănați, privirea tulbure, gândurile vraiște, agitați, temători, ușor nervoși cvasi-permanent, neliniștiți. Au băgat mulți bani în imaginea lor, bagă zi de zi, dar nici un leu în interiorul sufletului lor. Sute sau mii de euro pe poleială și coajă, nici o lețcaie pentru sâmbure și miez sau liniștea lor.

Au ceasuri de multe sute sau mii de euro la mână, dar nu-și fac un abonament la o sală de sport. În schimb au dureri de spate, de genunchi, de ceafă, sunt ușor supraponderali unii sau uscați ca niște scobitori, alții. Au busole cât pepenele pe mâna stângă, dar dureri din pricina mușchilor atrofiați la toate membrele.

Au relații de business sau de serviciu cu multă lume. Au ”prieteni” nenumărați, mai ales pe Fb, dar și în agenda telefonului. N-au însă cu cine să discute micile și inerentele probleme cotidiene. N-au un confesor. Nici măcar pe partenerii lor de viață. N-au încredere în ei nici până la ușă și reciproca este de la sine înțeleasă. 
Când li se sugerează să facă un abonament la o sală de sport sau la un club de spa, spun că n-au timp de așa ceva. Că ei se întâlnesc cu ”prietenii” în timpul liber, nu merg ”să piardă vremea” prin săli sau la sport sau prin parcuri.

Care prieteni? Cum să piardă vremea? La sport?
Doamne-ferește! N-au timp de așa ceva.
Ei sunt ocupați.
Cu făcutul de bani. Cu cariera. Cu afirmarea în politică sau business. 
Sănătatea poate să mai aștepte. Mult și bine.
La rând la doctori.


Niciun comentariu: