marți, 13 octombrie 2015

Vraja

Sunt sătul de vrăjeli. De toate felurile şi din mai toate mediile.
Am podul plin de vrăjeli şi de vrăjeală. Şi de-alea bune, rare, valoroase, unice, dar şi de ciurucuri. Caşbeckuri sunt oricum toate.

Eu am fost un mare şi bun, spre excelent chiar, producător de vrăjeală. Cu rezultate remarcabile şi trofee rare. Dar folositor a devenit, în timp şi uz, în primul rând, mecanismul de detectare a altor vrăjitori, vrăjitoare sau vrăjeli. De doi bani, majoritatea.

Acum, la bătrânețe, accept doar realități. Concrete. Palpabile. Realizabile până diseară. Nu mâine. Azi! 
Nu "mai vedem". Acum! 
Mațe pline, nu ghiorlăituri.

Cum spuneam: sunt sătul de vrăjelile mele, nu mai chef de cașbeckurile de teorii și justificări ale nimănui. Nimănui, da. Nici mama, nici tata din mormânt, nu mă mai poate aburi cu povești decât dacă vreau eu să fiu dus de nas.

Mâine și vorbele sunt pentru visători sau copii. Ceea ce, din păcate, nu mai sunt. Nici copil, nici visător. Din păcate.

Nici vrăjeala nu se mai face cum se făcea pe vremuri. Noii vrăjitori sunt niște expirați încă de tineri.

6 comentarii:

  1. Vrăjelile sunt stridente, nu ai cum să nu le detectezi, doar dacă nu-ti doresti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vrăjelile sunt stridente, nu ai cum să nu le detectezi, doar dacă nu-ti doresti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vrăjeala stridentă e ciuruc. E o gioarsă. Aia nu-i vrajă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Crede-mă, sunt evidente! Trebuie să fii prea orb să nu le detectezi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.