luni, 23 noiembrie 2015

Vae phalus nostrum

Suntem fix ceea ce gândim.
Gândim şi apoi făptuim.
După faptă şi răsplată.
Dacă suntem nemulțumiți de ceva, de noi ar trebui să fim nemulțumiți mai întâi şi mai abitir.
Fiecare primeşte ceea ce cere şi are ceea ce merită. Plânsul fără luptă sau sacrificii nu se acceptă şi nici nu se tolerează. Decât, poate, ca eliberare de presiune punctuală, dar apoi să te întorci imediat înapoi pe câmpul de luptă dorit, indiferent care ar fi acela.

Dacă tu nu te cunoşti şi nu te accepți pe tine şi astfel să te înțelegi, cum poți spera sau pretinde cunoaştere, recunoaştere, acceptare sau înțelegere de la ceilalți?

Oamenii de azi, incluzând aici şi femeile şi tinerii, nu sunt cu nimic mai prejos decât cei de demult.
Singura diferență importantă este în aglomerare, agitație, stress, distragerea atenției. Cei de demult nu le aveau în cantitățile şi sursele variate de azi.
Liniştea, lentoarea binefăcătoare şi zâmbetul lipsesc oamenilor zilelor noastre.

Ca să n-o mai frecăm aiurea, voi fi scurt:
Soarta ta eşti tu!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.