duminică, 15 noiembrie 2015

Moartea ca revelator și declanșator

Hârtia de turnesol exact asta face: arată caracterul acid sau bazic al unui lichid. Tot așa fac și situațiile critice cu oamenii. Le arată polaritatea și adevărata față. De multe ori nu ne place ce vedem, dar asta ar trebui să ne deschidă ochii pentru viitor și să ne facă mai puternici.

Caracterul unui om îl vezi în toată splendoarea lui în momentele grele ale vieții: pe front, în închisoare, la boală grea, după pierderea cuiva foarte drag sau extrem de apropiat sufletește.
Cum noi nu ne lovim prea des de astfel de momente este posibil să nu putem desluși lesne caracterul cuiva. Dar vremurile ca acestea pe care le traversăm astăzi, după tragedia din Colectiv și masacrele din Paris și Beirut din ultimele săptămâni, pot arăta mirosul pestilențial al sedimentelor și sentimentelor multor semeni. Nu ne va plăcea, cu siguranță. Dar ăștia suntem, cu ăștia defilăm.

Moartea şi proximitatea ei ar trebui să scoată frumosul din om: mila, solidaritatea, compasiunea. Sau măcar retragerea în linişte, solitudine, introspecție. Tragerea spre interior şi reflecție ar fi oportune, necesare, eliberatoare de frici şi neclarități. Moartea din jur ar trebui să ne facă bucuroşi că am avut norocul de a rămâne în viață. Să apreciem puținul, lumina soarelui şi aerul.

Din păcate am observat cam de peste două săptămâni că moartea şi proximitatea ei scot din noi toată mizeria, falsitatea, răutatea, ipocrizia, ura şi găunoşenia.

Iar naivitatea şi stupiditatea erup ca nişte vulcani la aproape fiecare postare inutil agresivă, atotştiutoare şi violentă.

Cred că este un moment propice pentru a spune STOP. Este un moment bun pentru a încetini, măcar. Pentru a ne întoarce către noi, către interiorul nostru, către liniștea din sufletele noastre. Să lăsăm puțin timpul să ne așeze sedimentându-ne tumultul și fricile.

Moarteo, ne laşi? Măcar tu du-te mai departe, că proştii-s pretutindeni şi şi-au luminat fețele zilele astea chiar lângă noi.



Niciun comentariu: