Sunt născut și botezat ortodox. Am fost educat în familie de ortodocși. În timp însă am observat luxul în care trăiește marea majoritate a popilor ortodocși și sărăcia lucie a majorității covârșitoare a acelora ce plătesc cu sârg absolut toate serviciile, nefiscalizate - evident, către acești reprezentanți ai bisericii ortodoxe române. Nu mi-a plăcut această discrepanță puternic rebarbativă, n-am fost mulțumit cu asta, am tot protestat și spus tuturor celor din jur, dar n-a interesat pe nimeni această diferență, și astfel am căutat altceva. Altă confesiune mai justă cu enoriașii ei. Şi mai creştină prin practică şi practica enoriaşilor săi.
Mai multă praxis şi mai uşor cu doxa.
Vreo 15 ani am mers doar la slujbele catolicilor. Am deprins ritualurile lor, felul lor de închinare și modul de a vedea viața și semenii. Catolicii diferă categoric față de ortodocși în toate minusurile acestora din urmă mai sus enumerate. La un moment dat ceva nu mi-a mai picat bine nici la catolici și mi-am îndreptat atenția către altceva. Către altă reprezentare a lui Dumnezeu.
Am câteva luni de zile de când, la recomandarea și sugestia unui amic drag, trag cu ochiul către reformați. Ei n-au icoane, nu-și fac cruci, sunt și mai discreți și mai simpli în practicarea credinței. Austeritatea îi caracterizează în toate și asta îmi place. Dar ceva în mine nu mă lasă să mă apropii nici de ei, nu știu nici ce și nici de ce.
Poate nu-i momentul acum sau poate nu-i conjunctura potrivită. Răbdarea este însă necesară, iar viitorul ne va arăta limpede calea.
Un soi de delicată neliniște mă cuprinsese zilele trecute când am revăzut parcursul meu ecumenic. Căutam un răspuns, o soluție, o rezolvare. Probabil căutam linişte.
Mi-am adus aminte ieri de o discuție cu Maria, nepoata mea, având mai puțin de un sfert din anii mei de viață și practic nici o experiență consistentă, care mă întreba candid la un moment dat:
- Gelu, nu m-ai învățat tu că Dumnezeu este în fiecare dintre noi?
Nu contează cum îți faci cruce. Mai important este cum ți-o duci.
Mai multă praxis şi mai uşor cu doxa.
Vreo 15 ani am mers doar la slujbele catolicilor. Am deprins ritualurile lor, felul lor de închinare și modul de a vedea viața și semenii. Catolicii diferă categoric față de ortodocși în toate minusurile acestora din urmă mai sus enumerate. La un moment dat ceva nu mi-a mai picat bine nici la catolici și mi-am îndreptat atenția către altceva. Către altă reprezentare a lui Dumnezeu.
Am câteva luni de zile de când, la recomandarea și sugestia unui amic drag, trag cu ochiul către reformați. Ei n-au icoane, nu-și fac cruci, sunt și mai discreți și mai simpli în practicarea credinței. Austeritatea îi caracterizează în toate și asta îmi place. Dar ceva în mine nu mă lasă să mă apropii nici de ei, nu știu nici ce și nici de ce.
Poate nu-i momentul acum sau poate nu-i conjunctura potrivită. Răbdarea este însă necesară, iar viitorul ne va arăta limpede calea.
Un soi de delicată neliniște mă cuprinsese zilele trecute când am revăzut parcursul meu ecumenic. Căutam un răspuns, o soluție, o rezolvare. Probabil căutam linişte.
Mi-am adus aminte ieri de o discuție cu Maria, nepoata mea, având mai puțin de un sfert din anii mei de viață și practic nici o experiență consistentă, care mă întreba candid la un moment dat:
- Gelu, nu m-ai învățat tu că Dumnezeu este în fiecare dintre noi?
Nu contează cum îți faci cruce. Mai important este cum ți-o duci.
Sau poate ca nu e neaparat necesar sa fii un crestin inregimentat, ci unul liber in Isus ?! Oricum, granitele dintre crestini sunt limitari omenesti.. Suntem atat de diferiti unii de altii, oare de ce ar trebui sa fie credinta tocmai in Dumnezeu atat de limitata la cateva religii ?!
RăspundețiȘtergereNu toti preotii ortodocsi au averi. Exista multe variante, dar cred ca important este sa vorbesti cu Dumnezeul din tine.
RăspundețiȘtergereDa, Dumnezeul din tine e ok. Şi suficient.
RăspundețiȘtergere