Stele și meteoriți, alegeri și cadouri nesperate

E ușor și extrem de plăcut să iubești tinerețea, frumusețea, prospețimea și zâmbetul natural pe o dantură frumos aliniată sub un ten curat, neted și luminos. Cine n-ar face asta? 
E de înțeles până la un punct și o vârstă instinctul de a le duce pe toate la altar și la sfat, știu că e greu să reziști atunci când colcăie hormonii prin tine, și este clar că la vremea tinereții minții crezi absolut toate promisiunile și jurămintele de afecțiune eterne făcute pripit în focul debutului primelor luni de amor furibund.

Cu timpul ce trece ar trebui să vină și mintea lângă tine. Să înțelegi că totul trece și că nimic nu rămâne veșnic. Să apreciezi clipa și omul acum și aici, fără să faci calcule și planuri prea multe sau prea lungi. Pentru că s-ar putea să nu mai fie nevoie de ele la un moment dat. Și nici de tine.

Să te duci să te însori cu fata cea mare și frumoasă a împăratului și din varii motive nunta să nu se mai facă. Să pleci cu coada groasă între picioare și pe drumul de întoarcere în satul natal, din răzbunare infantilizantă sau orbire auto-mutilantă, din milă de sine sau din teamă de remarcile malițioase inevitabile de acasă, iei de soție pe cine apuci în cale: pe fiica mai mică și boccie a aceluiași împărat, ori vreo menajeră din palatul imens sau poate chiar pe frumoasa săracă și mândră, dar care rânește la porci. De multe ori alegerea impusă de soartă se dovedește infinit mai bună decât pretențiile inițiale nejustificate și disproporționate. Dar și să pleci la bar să bei o bere sau un vin bune și să te afunzi bețivănindu-te într-o poșircă din comoditate... nu știu dacă este chiar o alegere înțeleaptă. Nu știu, dar cine sunt eu să judec?

Se întâmplă deseori ca mulți să vizeze și viseze la o meserie sau să aibă o pasiune în viață și ulterior să se afunde în mocirla și mâlul lipicios al rutinei unei job călduț și binișor retribuit, dar groaznic de plictisitor și plafonant și repede mâncător de sănătate și de ani. Trocul acesta, al banilor mulți primiți și acceptați contra zâmbet, liniște și fericire irosite, îl văd pierzător pe termen lung. Bolnăvicios de pierzător.

Am văzut multe femei frumoase și deștepte, oare?!?, care s-au tot visat mirese alături de ”iubirea vieții lor” cu care au trăit o minunată perioadă, dar la despărțire de acesta au luat de bărbat pe primul ieșit în cale, cu care nu aveau absolut nimic în comun. Nimic! Nici măcar fericirea de moment, liniștea oricum le-a părăsit în momentul în care au zis ”DA!” pripit și revanșard în fața preotului sau la sfat/primărie.

De prea multe ori mi-am dat seama de valoarea și unicitatea unei mașini sau a unui imobil doar imediat după ce l-am vândut.
Deseori recunoști și apreciezi pe deplin un partener de viață doar când îl/o vezi fericit(ă) în brațele altcuiva. Cred că valoarea ta este tocmai să reușești să vezi calitățile cuiva înainte de a-l aprecia și valoriza altcineva în compensație.

Viața e frumoasă! 
Foarte frumoasă!