joi, 4 ianuarie 2018

Măi, nu ești singur!

Ce am scris pe trei ianuarie 2018? Care este legătura dintre textele de mai jos? De ce este bine să le adun pe toate aici?

Habar n-am.
Dar toate au un rost și de aia este bine să facem ceea ce ne cere sufletul chiar și când nu înțelegem cu mintea pe moment importanța acestei alegeri. Sufletul nu greșește niciodată, creierul este un sclav.

Prin mai anul trecut am scris câteva rânduri aici, atunci când sor-mea mi-a comunicat decizia definitivă de a părăsi țara. N-am crezut că opt luni pot trece ca o săptămână și că o despărțire la un aeroport poate semăna, ca ansamblu de emoții, gânduri, reverii și senzații, cu o înmormântare.

În durerea zilei de trei ianuarie, după infernul zilei de ieri când au plecat cele patru femei importante din sângele, trecutul și viața mea, după două zile de bocit ”ca o muiere”, dar fără ca cineva s-o știe sau s-o fi văzut:

Să te uiți blândă în ochii lui și să-i spui:
-Măi, nu ești singur!

...
”- Ai publicat textul ăsta acum 19 ore și nimeni din lista ta nu a zis nimic despre mitul peșterii...
- La majoritatea textelor mele, Marian, la fel se petrece. :-) E ok.
- No comment...”
Cine trebuie să citească, câțiva-puțini, vor citi. Ceilalți... să fie sănătoși. Nu îndreptăm noi cocoșații.
Sunt mulți, au voturi de dat, dar nu-i ajută ”mansarda”. Reprezintă 90-95% din total, e ok, așa și trebuie să fie, dar nici nu vor să asculte de cei mai deschiși, la ochi sau la prohab.
Despre programul Prima C(o)asă:
Oamenii săraci, mai ales cei cu duhul, consideră o mană cerească acest program gândit și făcut cu dedicație pentru cine trebuie. Apoi se miră, săracii votanți, că le merge greu de optzeci de ani.
Dumnezeu nu bate cu parul.


Nu fumez, nu beau. Doar mă plimb și plimb durerile mele cu mine, să se aline. Aline sau Cristine.



Încurajările tale sunt binevenite, mulțumesc. Dar mă simt perfect inutil societății românești. Ratarea mă zdrobește. Toți prietenii mei au plecat. Ieri au zburat din țară și cei mai apropiați ai mei: sora, fetele, mama.

...

Să te uiți blândă în ochii lui și să-i spui:
-Măi, nu ești singur!






15 comentarii:

  1. Nu esti singur, mai.. Noi,"astia" de-ti bantuim blogul, ce suntem, ai ?! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ☺ Corect. Noi doi. ☺
      Mulțumesc oricum de încurajare.

      Ștergere
    2. Chiar asa de intim e blogul tau ?!:)

      Ștergere
    3. Chiar asa,nu ești singur...suntem destule( destui) care abia așteptăm să mai scrii câte ceva, prin care de cele mai multe ori ne regăsim 🙂

      Ștergere
    4. Hey! Nu esti singur.Te citesc cu drag de multã vreme!

      Ștergere
    5. Deci cati/cate suntem? Ne-ai numarat?

      Ștergere
    6. Cerc restrâns. Dar cald. Și cerc..., nu triunghi.

      Ștergere
  2. Dar,da,perspectivele in RO, devin pe zi ce trece mai.. sumbre. Acum 20 ani nu credeam sa ajung sa o spun.. Dar, fruntea sus ! Curaj cocos ca te tai!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt bătrân, ațos. Poate unul mai tânăr e de "tăiat". Da, în Ro va veni o perioadă grea.

      Ștergere
  3. Te-ai apucat si tu de piruete? Nice try

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu sunt p-aici...
    Nu esti singur!
    Nimeni nu-i singur!
    Nu uita asta!

    RăspundețiȘtergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.