Riscând o dată nesăbuit și fără urmări este un noroc. Ideal ar fi să te oprești și să nu mai faci asta niciodată. Puțini reușesc, majoritatea revine precum criminalul la locul faptei. Iar a doua oară și-o fură negreșit.
Este fix la fel ca la violența domestică.
O dată întâmplată se va repeta mereu și mereu dacă nu iei măsuri clare și definitive ca să eviți cât mai sigur situații similare. Asta este istoria, nu inventăm noi apa caldă. Și tot asemănător cu violența domestică este nivelul leziunii, pierderilor, durerii. Cei mai mulți se uită la suprafață, la numărul mic de morți, la banii de pe apa Sâmbetei duși, la repetabilitatea foarte rară, la eternul ”nu mai îndrăznește el să dea în mine altă dată...”. Nu acolo este problema, nu asta contează decisiv. O vânătaie, o echimoză sau o rană deschisă trec în timp, se vindecă, se uită. Pericolul major, șarpele veninos invizibil, este de fapt frica ce-și face culcuș în sufletul tău. Își face cuib definitiv cu omul, colectivitatea sau contextul respectiv. Chiar dacă tu zici că nu te temi, bravând infantil și inutil, în interiorul tău ceva nociv s-a declanșat din momentul primirii primei palme. Vindecarea definitivă nu va mai veni niciodată. Nici măcar în momentul în care paharul se umple, tot timpul așa se întâmplă, și cel agresat ripostează cu asupra de măsură și comite un delict mult mai grav. Stockholm se înfige ca o cange. Din păcate, ce mai trainică relație, nu cea mai fericită, se clădește dormind în pat cu dușmanul.Dar de ce să-ți fie mereu ție rău când ai putea fi și tu fericit(ă)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.