Ziua 9/365
”Sunt țigan și mă mândresc!”, i-am spus odată. Ai vreo problemă cu asta?, am continuat verificarea. Ea n-a clipit, a zâmbit cum o făcea adeseori natural și totul a mers lin în continuare.
Da, stomacul bate inima, dintotdeauna a făcut-o, și bine face. Cu cât mai repede digeri asta cu atât mai curând vei zâmbi din nou relaxată. Când eram mai tânăr mă durea asta, acum sunt și mai tânăr și am înțeles că visceralul și ancestralul nu le poți scoate niciodată din sânge, le poți doar cizela puțin și ascunde de ochii nepricepuților. Eu, de exemplu, simt ”țiganca” din ea de la doi-trei metri și fără să scoată un sunet.
Intuiția și inspirația de la Dumnezeu pot bate orice plan bine pus la punct și gândit până la cel mai mic detaliu. Știi bine că Dumnezeu râde ținându-se de burtă și cutremurându-se când omul face planuri fără El.
”Uh, ah, doare atâta plăcere!, Doamneee...!”
Cum spuneam: ce vină sau ce treabă are Dumnezeu cu asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.