Mai bun. Mult mai bun!

Mai întâi el scrijelește degrabă la sfat, cică să se asigure și s-o asigure și pe ea. Serios? Ce mincinoși! Sau naivi.
Apoi același grăbit băiețel jură în biserică, mincinos în 90% dintre cazuri, desigur, că bla-bla-bla ”până moartea ne va despărți”. 
Ea face la fel, normal. Asta este teoria, practica știm că ne omoară pentru că realitatea este tot timpul alta, diferită de poleiala de îndrăgostiți orbi. 
Nu v-am tot zis că o căsătorie ar trebui aprobată de sponsori?

Curva și onesta

Femeia loială ar trebui să stea departe de cea înșelătoare.
Femeia onestă ar trebui să se distanțeze de cea des umblătoare.
Curva ar fi trebuit să fie paria, cea curată ar trebui s-o arate cu degetul pe rulată sau măcar să nu se apropie de nici o culoare de ea.

”Cel mai bun să câștige!”

Ar fi ideal să fie așa, dar viața nu este mereu corectă.

Evoluția cuplurilor

Care cupluri?

Acum vreo douăzeci-treizeci de ani, și am indicii că era identic și cu alte patru-cinci decenii înainte, orice tip modest intelectual, orice tip ”simpluț”-mediu, avea ușor un apartament în proprietate, n-avea grija zilei de mâine și se baza pe femeia lui pe care, în 90% dintre cazuri o luase virgină și-i era oarecum proporțional loială. Femeia lui ținea cu casa. Femeia lui ținea cu el.

Liniştit! Fericit cât cuprinde.

Cred că sunt liniștit deseori, din ce în ce mai des în ultimii ani, și fericit cumva mai rar, doar uneori, dar sunt mai des conștient de asta. Sunt atât de fericit cât se poate să fii și liniștit în anii aceștia ai vitezei fără cap, destinație și noimă. 
Dar admit că sunt fericit și liniștit cât cuprinde, cât se poate. Știi, ca la rețetele de prăjituri la aluat cu făina. Dar fără esențe. Esențele denaturează baza, fondul.

Nu mă zvârcolesc ca un apucat pe străzi, pe asfaltul capitalei sau prin țărână de la munte, nici măcar prin curte la deal, în extaz de atâta plăcere a fericirii mele, nu gem ca o actriță profesionistă și versată, nu vărs râuri de lacrimi de satisfacție ostentativă, nu(mai) postez pe rețelele de socializare liniștea și zâmbetele mele, dar sunt foarte mulțumit și cred că și fericit, deseori în ultima vreme. Măcar din când în când, câte puțin. Exact atât cât trebuie! 
Atât cât trebuie ca să fiu și liniștit în același timp. Asta cred că este cheia. Ca liniștea zâmbitoare să te însoțească cât mai des. Atât de des cât se poate.

Nu sunt într-un vârf zen al fericirii, e mai degrabă un platou al ei care poate ține mai mult decât o oră sau o zi. Poate dura un an sau poate toată viața. Nu știu, Doamne-Doamne are ața, el ține mosorul. Dar fericirea mea liniștită nu mai este ceva fantastic și colosal, ci mai degrabă ritmic și bazal, minimal, dar predictibil și ușor de atras şi de păstrat, dacă-s atent la mine și la proximitatea mea.

E ceva modest, discret, dar constant și consistent în liniștea mea. Sunt mereu atent la asta, caut să observ totdeauna ce mă face fericit și ce-mi aduce liniștea, mai ales cea interioară, și sunt acolo cât mai des, ritmic. Ca un metronom. Și poate aspectul acesta este iarăși important: că-s constant și consistent. Stabil. ”Stable”. Nu colosal sau exuberant, nu temporar sau sinusoidal. Puțin şi des, cumva liniar.

Aceasta este fericirea pe care o doresc oricăruia și oricăreia, dacă cineva m-ar întreba despre un model sau o urare. 

Ce contribuie la fericirea mea liniștită și mulțumită? Excelentă întrebare!

Aici, mai jos, poți vedea care sunt acelea pe care NU le (mai) am și care ar fi pus presiune pe mine și pe fericirea mea dacă le păstram. Unele au pus, demult, o greutate colosală pe umerii mei și au îndepărtat liniștea din mine așa că m-am ridicat, am deschis ochii și scriu acum ce NU (le) mai am: