Liniştit! Fericit cât cuprinde.

Cred că sunt liniștit deseori, din ce în ce mai des în ultimii ani, și fericit cumva mai rar, doar uneori, dar sunt mai des conștient de asta. Sunt atât de fericit cât se poate să fii și liniștit în anii aceștia ai vitezei fără cap, destinație și noimă. 
Dar admit că sunt fericit și liniștit cât cuprinde, cât se poate. Știi, ca la rețetele de prăjituri la aluat cu făina. Dar fără esențe. Esențele denaturează baza, fondul.

Nu mă zvârcolesc ca un apucat pe străzi, pe asfaltul capitalei sau prin țărână de la munte, nici măcar prin curte la deal, în extaz de atâta plăcere a fericirii mele, nu gem ca o actriță profesionistă și versată, nu vărs râuri de lacrimi de satisfacție ostentativă, nu(mai) postez pe rețelele de socializare liniștea și zâmbetele mele, dar sunt foarte mulțumit și cred că și fericit, deseori în ultima vreme. Măcar din când în când, câte puțin. Exact atât cât trebuie! 
Atât cât trebuie ca să fiu și liniștit în același timp. Asta cred că este cheia. Ca liniștea zâmbitoare să te însoțească cât mai des. Atât de des cât se poate.

Nu sunt într-un vârf zen al fericirii, e mai degrabă un platou al ei care poate ține mai mult decât o oră sau o zi. Poate dura un an sau poate toată viața. Nu știu, Doamne-Doamne are ața, el ține mosorul. Dar fericirea mea liniștită nu mai este ceva fantastic și colosal, ci mai degrabă ritmic și bazal, minimal, dar predictibil și ușor de atras şi de păstrat, dacă-s atent la mine și la proximitatea mea.

E ceva modest, discret, dar constant și consistent în liniștea mea. Sunt mereu atent la asta, caut să observ totdeauna ce mă face fericit și ce-mi aduce liniștea, mai ales cea interioară, și sunt acolo cât mai des, ritmic. Ca un metronom. Și poate aspectul acesta este iarăși important: că-s constant și consistent. Stabil. ”Stable”. Nu colosal sau exuberant, nu temporar sau sinusoidal. Puțin şi des, cumva liniar.

Aceasta este fericirea pe care o doresc oricăruia și oricăreia, dacă cineva m-ar întreba despre un model sau o urare. 

Ce contribuie la fericirea mea liniștită și mulțumită? Excelentă întrebare!

Aici, mai jos, poți vedea care sunt acelea pe care NU le (mai) am și care ar fi pus presiune pe mine și pe fericirea mea dacă le păstram. Unele au pus, demult, o greutate colosală pe umerii mei și au îndepărtat liniștea din mine așa că m-am ridicat, am deschis ochii și scriu acum ce NU (le) mai am:

1. Serviciu intens, extenuant inutil, stressant nejustificat și necorespunzător retribuit. (Poți folosi și ”sau” în loc de ”și” mai sus.)

2. Zeci de prieteni în viața reală, sute pe telefon sau pe fb.

3. Haine și încălțări la modă mereu și în număr inutil.

4. Mașină "drăguță" şi scumpă, motor de fițe costisitor, ambele pentru alții sau de ochii altora. Plus polițele de asigurare adiacente şi cheltuielile de întreținere consecutive.

5. O casă imensă cu o grămadă de camere și dependințe și facturi-mamut aferente de plătit.
6. Viață publică cvasi-constantă, socializare la cerere, prezență ritmică în afara casei, alcool și mâncare în valuri, droguri, petreceri zgomotoase, tentații-pocnitori, sport-gregar, agitat, tulburător și agitator.

7. Program de uitat la TV, de citit ziare și reviste ori feisbuci/uațapi/mess sau ascultat non-stop radio cu bumți-bumți continuu sau cădelnițe.

8. Obligația și hăituirea continuă provocată de tendința de a mulțumi cu orice preț pe alții: prietenii, familia, colegii, șefii, partenera. De ce ar face asta cineva cu cap și suflet?!?

Nu cred că deținerea vreuneia, sau aflarea în situațiile acestea, dintre cele mai sus menționate, mai poate contribui vreodată la mica liniște și miniona fericire pe care le am deja. Dimpotrivă! M-ar trage înapoi. Înapoi în groapa din care cu greu am ieșit căutând liniștea atât de rară astăzi printre noi.

Iată ce am eu și contribuie, puțin, dar ferm și constant, la liniștea mea și zâmbetul meu, conturând discret fericirea mea:

1. Timp liber suficient, la propria discreție, atât cât am nevoie ca să fiu liniștit mereu. Liniștit, zâmbitor, sănătos și bucuros. Să pot privi des cerul, de exemplu. Sau natura. Sau oamenii. Sau chiar pe mine. Da, e important să ai timp și răbdare să te privești tu pe tine. Foarte important! Vei vedea, mai târziu.

2. Relații iubitoare și satisfăcătoare cu puțini, nu cu mulți. Oameni, nu lume. Una, dar bună. Pâine cu ceapă și un pahar de apă și liniște, nu șuncă și licoroase cu nervi, agitație și boală pe termen lung.

3. Program constant de mișcare. Aproape zilnic. Plimbări. Parc. Yoga. Respirație. Gimnastică. Puțin, dar bun.

4. Sănătate. Fizică și psihică. Cea a sufletului, deși bună spre foarte bună deseori, e încă în lucru, știu.

5. Cărți inspiraționale, pentru mine, de citit. Inspiraționale am zis, da?, nu motivaționale. Clară? Trebuie s-o scriu încă o dată? 

6. Destule de scris, ocazional și din ce în ce mai rar, pe blog. Sau în mesajele private la răspunsurile sau întrebările tale de bun simț și la obiect. Rar, dar din suflet, nu din obligație de serviciu.

Primele opt sunt văzute ca și obiective principale și preocupări importante ale grosului societății moderne, de către mult prea mulți oameni. Adică, de către majoritatea. 
Pentru unii ele reprezintă scopuri în viață și elemente principale ale definirii lor. Marea majoritate aleargă după ele și apoi la doctori de tot felul cheltuind banii abia acumulați cu greu. Plus creditele și alte datorii pe care și le fac legându-și ghiulele de picioarele și așa plăpânde.

De ce?!?

Celelalte șase mă fac fericit, liniștit și des zâmbitor. Deși auster și ușor mizantrop. 
Dar poate că tocmai asta mă face fericit și mulțumit de multe ori, austeritatea dublată deseori de o delicată și dulce-acrișoară mizantropie pustnică. Pe care o recomand cu căldură și din tot sufletul meu oricui caută zâmbetul relaxat.

Cred că le am pe ultimele șase deoarece am ales să dau deoparte și chiar să uit de primele opt.

Tu faci ce vrei.

Soarta ta ești tu!

❤
Liniștea ta este în mâinile tale.

☺