Este cel puțin ciudat cum oamenii care muncesc de dimineața până seara, timp de unsprezece luni pe an, an de an, de luni până vineri, mereu ocupați, mereu obosiți, mereu stresați, mereu nervoși, mereu nemulțumiți, ajung să decidă ca și în concediul de două-trei săptămâni pe vară și una-două săptămâni iarna să continue goana nebună, turbată.
Ei consideră că este bine să rămână în continuă mișcare.
De ce?
Care e înțelepciunea continuării alergării turbate, disperate, și în perioada mică, redusă la minimul legal, de repaus, de refacere, de revenire a forțelor?!?
Nu am reușit să înțeleg niciodată.
Nici nu mă (mai) interesează un răspuns.
Ei consideră că este bine să rămână în continuă mișcare.
De ce?
Care e înțelepciunea continuării alergării turbate, disperate, și în perioada mică, redusă la minimul legal, de repaus, de refacere, de revenire a forțelor?!?
Nu am reușit să înțeleg niciodată.
Nici nu mă (mai) interesează un răspuns.
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!