vineri, 8 mai 2015

Mult prea mult

La noi în neam, de sărbătorile mari de peste an, se reuneau familiile în casa bunicilor din partea mamei. Asta se întâmpla la părinții mamei pentru că ai tatei au murit devreme, la începutul anilor 90. 
Erau acolo, la bunicii mei, mereu strânși cei doi frați ai mamei, cu câte doi copii, bunicii, tata, eu, sora mea. Uneori mai veneau niște unchi sau mătuși mai îndepărtate, dar mai rar. Adică minimum 14-16 persoane la fiecare Paște, Crăciun sau Sf. Nicolae (numele bunicului meu). 
Se mânca și se bea pe rupte, bunica mea și una din nurorile Dânsei găteau dumnezeiește, iar dulciurile erau demențiale. Probabil că de acolo am rămas eu cu dorința asta nestăvilită de dulce. 
Dar totul era prea mult. Mult prea mult. Căldura în casă era, chiar și de Crăciun, mult prea mare, se încingeau ușor și spiritele astfel. 
Mâncarea era prea multă, majoritatea participanților era peste greutatea medie și bolnavi de diverse boli ale abundenței alimentare. 
Băutura era prea multă, iar tata, leu după zodie și neînfrânt după caracter, profita de ocazie și spunea tot felul de adevăruri care atingeau mai mult discret, uneori, sau nu, diverse persoane de acolo sau cunoscuți care nu erau prezenți, dar care comentaseră vreodată ”în front” în fața lui. 


"Numai dorul poate măsura exact intensitatea, adâncimea, întinderea dragostei."  Cella Serghi

Vorba era prea multă, cum spuneam și mai devreme, taică-miu șfichiuia pe câte unul și altul încercând să pună niște puncte pe ”i”. Nimeni nu avea curajul sau puterea tatei de a pune degetul pe rană sau de a verbaliza realități de care alții fugeau sau le ignorau de frică sau rușine. Nu mințea niciodată, doar spunea lucrurilor pe nume. Am preluat și eu meteahna asta grea. Iar când i se răspundea la provocări, mare greșeală!!!, colosală, dovadă de adâncă imaturitate, începeau discuțiile și certurile interminabile – mereu aceleași și cam pe aceleași subiecte. 
Bine că nu s-au luat niciodată la bătaie. Probabil că le era rușine de cei bătrâni, care, chiar cu forțele slăbite de trecerea nemiloasă a anilor, îndemnau preventiv și precaut la reținere, moderație, cumpătare, calm. 

Dar cine să-i asculte ?!? 

Cine?

16 comentarii:

  1. Uite o tema interesanta ce mi-a incoltit in minte citind postarea ta :
    Poate Adevarul sa justifice toste efectele adverse pe care le produce uneori ?!
    Sau : care este locul Adevarului intr-o ierarhie a valorilor spirituale ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Traducerea, te rog.. Nu cred ca m-am prins.. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai de ce ?! Nu e chiar un "nt", mai sunt cuvinte... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum poti stabili o ierarhie a valorilor daca Adevarul este trecut cu vederea?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ierarhia valorilor spirituale a fost deja stabilita de Creator. Noi putem doar sa alegem sa credem sau nu. Peste cunoastere, adica peste Adevar, mai sunt : Credinta, Nadejdea si Dragostea. In ordinea asta crescatoare.
    Se pare ca doar dincolo de Dragoste nu exista nimic mai mult pentru ca infinita. In plus, ea nu se subordoneaza nici unei alte valori.. :)
    De unde stiu ca Dragostea e infinita ?! Asta e o alta intrebare.. :)


    RăspundețiȘtergere
  6. Si, da, Dragostea poate ignora uneori Adevarul. Asta nu inseamna ca Adevarul este desfiintat sau anulat, ci doar subordonat.
    Adica : Adevarul de capul lui ma poate face sa iti zic vreo doua sa nu le poti duce :), dar Dragostea ma va opri sa te ranesc..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, şi eu înclin să cred că dragostea e mai importantă. Mulțumesc.

      Ștergere
  7. @theoden : Ce, si tu ai F ?!? :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. LOL, nu stiu... trebuie sa ne spuna Gelu - el tine scorul! ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Jucati in echipa ? V-ati aliat ?! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lol... După cum spun si englezii: "that's for you to wonder and us to know" ��...

      Ștergere
    2. Magic answer, Theoden! Mulțumesc.

      Ștergere
  10. Sau toate drumurile duc la .. Roma ?! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. Nu mai duc acolo. Acum toate drumurile duc în Vamă.

      Ștergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.