joi, 27 august 2015

Sună la sonerie! Tare!

Îl vezi deseori, dar parcă acum ai ochii deschiși. L-ai văzut de atâtea ori, dar doar acum îl percepi ca ființă pentru prima oară. Deși v-ați intersectat de multe ori, abia acum îl descoperi ca prima oară. De data asta ca bărbat. Ca bărbat-os, nu bărbat-coleg.

Ai auzit diverse zvonuri și bârfe despre el, dar tu simți că majoritatea sunt răutăcioase sau false. Ceva te cheamă. Să-i iei apărarea. Te cheamă chiar la el. Dar tot din zvonuri știi că ar avea pe altcineva, că are și copii, că e însurat - poate ( de ce dracu nu poartă verighetă...?!?), că ar fi rochițar, că-i golan, că-i nebun. Pare a avea o grămadă de neajunsuri. Atunci de ce tu simți, din ce ai văzut cu ochișorii tăi umezi și din ce ai auzit cu urechiușele tale mici la micile schimburi de amabilități, că nu-i chiar atât de negru dracul? Ba, dimpotrivă? 
Huh? De ce?

Nu știi ce să faci. Te perpelești. Te foiești. Chiar te și coiești de multe ori. Să-l suni, să nu-l suni? Tu? Cine, iooo?!?
Dar, în fond, ce ai de pierdut? Te-a supărat faptul că data trecută alta s-a băgat în față la rând. Ai făcut ca trenul. Dacă ești mândră, mândră să rămâi. Dar totuși observi că dulceața este pe degetele și buzele celor care au curaj și părăsesc turnul de fildeș înainte ca pânzele de păianjen să se facă bumbac peste tot.

Ce să faci? Cum abordezi situația asta? Păi cum să faci? Faci cum faci când ești în fața unei uși pe care vrei să intri. Doar vrei să intri, nu? Nu faci doar aglomerație, corect? Ori intri, ori pleci. Nu bloca intrarea. Poate sunt altele mai curajoase.
E ca în fața unei uși, a unei sonerii, a unei case. Nouă. O casă nouă, un proprietar nou. Ce pot fi ale tale, doar să suni la sonerie.
Doar atât? Da. Doar atât. Să suni.

Ce se poate întâmpla?

Poți suna și să nu ți se răspundă. Ce-a fost așa greu? Ți-a căzut tronul? Nu mai ești prințesa lui tata că ai apăsat pe un buton? Nu se moare din asta. Sunt altele care livrează pizza prin toate casele și nu le-a lapidat nimeni. Evul mediu a fost ieri. Azi e mâine.

Poți suna și să răspundă cineva și să spună că nu (mai) locuiește aici. Că s-a mutat de ani de zile. Care-i problema? Ai mai eliminat o pistă. Poate falsă, poate de aterizare pentru cargouri. De alea cu burta plină de marfă.

Poți suna și să-ți deschidă ușa altcineva și să-ți confirme că animalul locuiește acolo. Abia aici intervine valoarea ta. Dacă o ai. Amazoane sunt foarte puține în viață. Pentru că de aici ai nevoie și de dorința ta de a-ți împlini chemarea. Dacă ai în tine așa ceva. Știu, 99% n-au, dar poate tu ești aia rară. Acum te poți verifica dacă ești ”piesă” sau copie. Pentru că întâlnindu-te față în față cu actuala stăpână a tigrului vânat de tine, poți vedea, cunoaște și înțelege multe. Observând-o pe ea, vei vedea ce a ales, poate-ți folosește în viitor să știi ce-ți place. Tu când te uiți la o mașină, nu poți trage niște concluzii generale despre proprietar?
Sau, dacă ai într-adevăr noroc, și dai peste o stăpână a casei puternică și deschisă, s-ar putea să te invite înăuntru. Să-ți ofere o cafea și-o prăjitură și posibilitatea, aproape unică, să schimbi două vorbe cu ea despre tigru. N-ar fi miraculos? De aici încolo te descurci tu, deja ai ajuns foarte departe, oricum ești majoră și vaccinată.

Sau, poți suna la sonerie și să-ți răspundă chiar el. EL! Și să-l vezi atunci chiar ca pentru prima oară și pășitul în casa lui să fie ceva lin, natural, demult așteptat de ambele părți, firesc.

Iar tu să fii, în sfârșit, ușoară ca un fulg. 
Cum? Cum zici?
Ahaaa...
Da! Așa:
”Simt că plutesc de câteva zile...”


Niciun comentariu: