Alcovul la douăzeci de ani

A fost prima mea iubire. Poate cea mai mare, cu siguranță cea mai impresionantă. La nouăsprezece ani toate senzațiile sunt accentuate, totul pare roz, fiecare sentiment atinge cote amețitoare.

Am petrecut acel plăcut Revelion împreună, ne-am iubit precipitat în apartamentul prietenei ei plecate din țară, apoi ne-am început relația liniștiți.
Eram amândoi în primul an de facultate, ea la Litere eu, golan, la ASE. Ea învăța foarte bine și conștiincios, eu mergeam din când în când pe la facultate, mai mult la seminarii, de cursuri nu aveam timp pentru că nu erau obligatorii pe vremea aceea și pentru că eu munceam deja cu carte de muncă la 19 ani, chiar din primul an de facultate. Făceam niște bani, nu foarte mulți, doar atât cât să ne ajungă să cheltuim ca doi porumbei îndrăgostiți, până peste urechi, ce eram.
Eu sigur am fost îndrăgostit lulea de ea, ea a fost tot timpul iubitoare, dar extrem de rece și calculată privind sentimentele. Își cunoștea bine sufletul, posibilitățile și avea un sistem bine dezvoltat de protecție împotriva suferinței. Ea n-a suferit niciodată după nici una din relațiile pe care le-a avut. Dar a știut excelent să-l găsească și să se lipească de cel care îi va produce cele mai puține probleme, care n-o va întreba niciodată nimic intim, răscolitor și important, și care îi va asigura tot confortul de care a fost privată în copilărie și adolescență. Deținea un instinct de supraviețuire impecabil, nealterat, specific etniei din care provenea.

Expresia ”ne iubeam ca dracii” cred că pentru noi a fost inventată. Nu era după-amiază liberă în care ne întâlneam să nu ne iubim măcar o dată. Îmi aduc aminte cu plăcere de curajul ei nebunesc, dar și de lipsa de ”rușine”. N-avea ”rușine”, dar mie îmi plăcea enorm, atunci când ne iubeam la ea acasă, în sufragerie, semi-îmbrăcați, ea având doar o rochiță extrem de scurtă și foarte subțire, aproape transparentă, când părinții și sora ei mai mică erau în camerele celelalte și treceau la câteva minute prin dreptul geamului ușii de la sufragerie în drum spre bucătărie, baie, celelalte camere sau ușa de ieșire din apartament. Au fost dese cazurile când mama ei a intrat oferindu-ne ceva de mâncat sau de băut...

”Ieeeșiiiiii....!”

Lipsa banilor, destul de acută în primii ani de relație, eu fiind singurul care încasam o leafă şi nici aia strălucită, nu a împiedicat iubirea noastră să crească și să se dezvolte furibund. Sarcina apărută pe neașteptate, pe care ea a decis s-o scoată, eu am fost de acord pentru că nu aveam ioc minte pe atunci, ne-a dat un examen dureros și greu pe care nu l-am trecut în perioada imediat următoare. Ea a resimțit acut acceptul meu rapid de a scoate copilul, eu am resimțit dureros răcirea ei totală ulterioară de mine.

Ne duceam viața între facultăți, învățat, plimbări, iubiri pasionale la ea acasă, mai rar la mine unde ai mei n-o acceptau la început, ea nu era chiar româncă, era chiar cea mai rea combinație în ochii tatălui meu. A fost nevoie, după vreo trei sau patru ani de relație cu ea, să plec de acasă o săptămână, cu tot cu ea, ca ai mei să înțeleagă că sunt gata să renunț la tot, absolut la tot, pentru ea.

În acea săptămână relația noastră s-a sudat foarte mult, dar eu am înțeles că este prea devreme să luăm viața în piept sau să ne luăm așa cum își dorea arzător ea. 

Trebuia să mâncăm, zi de zi. Micul dejun îl mai săream, eu mâncam pe drumuri iar ea acasă la ea, dar seara ne întâlneam la cuibușorul nostru de nebunii unde unuia, sportiv, îi cam urlau mațele de foame. A încercat o dată să gătească. Am cumpărat organe de pui, auzise ea că-mi plac, și s-a pus să-mi facă de mâncare. A stat câteva ore prin bucătărie, a umplut casa de mirosuri, s-a umplut pe ea de miresme de bucătăreasă, iar mâncarea, cu toată bunăvoința și dorința mea de a o mulțumi, nu se putea mânca. Ea a fost şocată. Rufele murdare se strângeau în stive, eu trebuia să fac diverse plăți și reparații prin casă, lucruri cu care nu eram foarte confortabil pe atunci. Întreținerea nu se plătea singură, curentul electric nici atât, iar remedierea vreunei mobile, uși sau instalații electrice sau sanitare costa. Eu nu știam de astea acasă la părinți.

Cert este că după vreo săptămână de iubit de două ori pe zi, am hotărât să mă întorc acasă. Eram cumva fericit, liniștit, dar spăsit.

Un amic, un visător, un artist, îmi povestește zilele trecute că trece prin ceva similar, cu noua prietenă de doar câteva luni, având acum vârsta dublă pe care o aveam eu atunci.
Ce să-i urez? 
”Să fie bine, ca să nu fie rău.”