Curvele oficiale și imaculatele

Acum câteva luni două persoane de sex feminin cu care corespondam sporadic pe email m-au întrebat oarecum simultan care este părerea mea despre curve sau despre damele de companie. M-am mirat puțin de coincidență. Le-am răspuns și am observat că imediat după aceste retururi discuțiile s-au cam împotmolit. Cu una dintre ele chiar s-a întrerupt. Eu spun că definitiv. Adevărul e greu de dus sau suportat, de cele mai multe ori. Oricum o damă de companie diferă de o curvă, decisiv chiar aș putea spune. E ca diferența dintre o secretară și o asistent manager. Oricum nici dame de companie și nici asistente de calitate nu se găsesc prea ușor prin Ro. De curve și secretare te mai descurci tu cumva, fie că ești domnișoară, doamnă sau domn. Se găsesc de toate pentru toți. Răbdare și tutun să ai, că bani au toți.

Dar să nu deviem.

Iluziile unui bătrân copilandru

Cât timp era tânăr și agil credea că este un tigrișor. Vâna ușor și des, cât să-și știe burta plină mereu și zâmbetul satisfăcut, se odihnea rapid dormind iepurește, era suplu, agresiv și alert în permanență, dinții puternici și împreună cu ghearele ascuțite au sfâșiat multe nevinovății. Faza asta cu tigrișorul a durat cam până la 26-28 de ani, când o leoaică cel susținea, iubea și încuraja s-a decis să-l lase să meargă mai departe, să continue evoluția ascendentă lângă altă felină care avea mai multe de oferit, moment la care perdeaua s-a lăsat ușor într-o parte și vechiul tigrișor s-a văzut pentru prima oară în oglindă:

Patruzeci de ani curând

Aveam urechea stângă înfundată încă de miercuri seară imediat după ce am plecat de la celebra piscină. Pe motor, cu casca în cap, viteză, vânt, răcoare, adrenalină, nu simți nimic în neregulă cu auzul pentru că totul este estompat sau distras de repeziciunea succesiunilor din fața ochilor și din interiorul inimii. Sufletul oricum zboară nonstop așa că el este obișnuit cu aerul și lejeritatea, dar pe suflet nu te poți baza să-ți protejeze carnea. Carnea-i de împrumut pentru spirit așa că pe suflet nu-l interesează degradarea carcasei. Atenția este concentrată mai mult pe văz și foarte puțin pe auz care oricum este blocat de cască și la mine este și defect din naștere eu fiind hipoacuzic bilateral de gradul trei. Am zis că nu-i nimic grav și că mă voi reface până a doua zi sau maxim până vineri dimineață.

Scrisul e durere

Sunt două tabere mari: unii care spun că cei care scriu o fac dintr-o fericire interioară, dintr-un preaplin pozitiv și roz, și alții care spun că cei care scriu sunt nefericiți. Eu îți spun direct și de la început că, deși aș înclina să dau dreptate ambelor tabere, în majoritatea cazurilor mă cam situez în a doua categorie. Scrisul e durere.

”Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.” 


(Micul Prinț, Antoine de Saint Exupéry)

Am început să scriu mai susținut între clasa a douăsprezecea și anul întâi de facultate. Scriam succint în mici momente libere pe care le furam între sportul de performanță practicat, școală, serviciu mai apoi, somn, prieteni. Pe atunci erau doar simple constatări sau reacții ale mele la cei din jurul meu sau evenimente majore în accepțiunea mea, dar pe care le așterneam pe hârtie. Mai apoi am început să fac planuri, să visez, să doresc și toate astea le scriam ca să pot vedea evoluția și stadiul dezvoltării mele. Cele mai multe dintre vise sau dorințe s-au pierdut pe drum, abia după douăzeci de ani am observat futilitatea multor idei și planuri, ori n-au mai contat sau unele s-au împlinit singure fără intenția sau dorința mea aprigă. Bunul Dumnezeu a avut mereu grijă de mine, nu m-a lăsat niciodată la greu.

Relație amoroaso-maternă alimentară

- Tu de fapt ai nevoie mai mult de o afecțiune maternă decât de una sexuală.
- Corect, iubita mea. Dar ador sexul cu tine. ❤smil
- Aia e altceva. Eu vorbesc acum de sentimente, acțiuni, conexiuni.
- Ai dreptate, draga mea. Mama mi-a lipsit în copilărie și oricum nu am simțit afecțiunea ei atunci. N-o simt deseori nici astăzi. Cam niciodată...
- Mă iei la mișto, iar?
- Nu, pui mic. Îți dau dreptate.
- Și ce-i de făcut?
- Doar dragoste!

Să mănânci în ziua de azi o mâncare gustoasă, naturală și corect echilibrată nutrițional este ca și cum ai face un sex bun, de calitate, complet, fără prezervativ.

Adică:

Înmormântarea mea

Demult mă jucam cu o amică, psiholog de formație, cu niște scenarii menite a te forța să gândești și să vezi peste sau pe lângă perdeaua socială comună și să observi elemente mai departe de lateralul ochelarilor de cal montați tuturor din copilărie și adolescență de către școală, familie, prieteni, servicii.

Unul dintre scenarii era acela cu vizualizarea posibilității de a câștiga o sumă mare de bani și să te gândești ce vei face cu ei și cum s-ar putea schimba viața ta. Ai încercat vreodată să vizualizezi asta?

Altă posibilitate de a explora creierul tău era să-ți imaginezi că eșuezi pe o insulă pustie și unde ai tot ce-ți trebuie să trăiești, mai puțin bani, proprietăți, autorități și obiectele lumii moderne: telefon, mașină, internet, televizor, etc. Ce ai face în aceste condiții? Te-ai gândit vreodată?

Mai erau diverse regii în care trebuia să te concentrezi pe cum ar fi viața ta dacă ai orbi subit, dacă ți-ai pierde complet auzul sau dacă n-ai mai avea un membru al corpului. Pe partea cu auzul sunt tătic și îți pot da informații excelente în caz că surzești. 

Cea mai tare introspecție mi s-a părut încercarea de a-ți vizualiza înmormântarea ta. Da, a fost fabuloasă! Prima oară când am făcut asta, după câteva secunde de conștientizare, am făcut un atac de panică, poate primul din viața mea. Am mai avut ulterior o grămadă, dar ca primul n-a fost niciunul. A fost crunt! Chiar credeam că voi muri. Simularea a fost atât de corectă și bine executată încât am clacat viu fiind.

De ce?

Scurte, la botul calului (iunie 2016)

De pe Fb adunate şi înapoi la

blog redate:
...