Este cel puțin ciudat cum oamenii care muncesc de dimineața până seara, timp de unsprezece luni pe an, an de an, de luni până vineri, mereu ocupați, mereu obosiți, mereu stresați, mereu nervoși, mereu nemulțumiți, ajung să decidă ca și în concediul de două-trei săptămâni pe vară și una-două săptămâni iarna să continue goana nebună, turbată.
Ei consideră că este bine să rămână în continuă mișcare.
De ce?
Care e înțelepciunea continuării alergării turbate, disperate, și în perioada mică, redusă la minimul legal, de repaus, de refacere, de revenire a forțelor?!?
Nu am reușit să înțeleg niciodată.
Nici nu mă (mai) interesează un răspuns.
Ei consideră că este bine să rămână în continuă mișcare.
De ce?
Care e înțelepciunea continuării alergării turbate, disperate, și în perioada mică, redusă la minimul legal, de repaus, de refacere, de revenire a forțelor?!?
Nu am reușit să înțeleg niciodată.
Nici nu mă (mai) interesează un răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.