Despre veverițe-pițipoance și asimilatele:
Pot tolera că s-au aciuat prin parohia mea (azi mă bărbieresc), mă mai uit și
eu la ele jucându-se și alergându-se prin copaci.
Pot înțelege că fură mâncare și fug, dar nu stau la mângâiat neam, le mai pozez
la răstimpuri și suntem cumva chit.
Accept că beau apă din vasul meu pe care-l spăl constant și-l reumplu să aibă
mereu proaspătă, dar n-am auzit niciodată un mulțumesc de la ele, sau măcar să
mă invite și ele la o cafea-ceva.
Dar să dai cojile pe jos, pe covorul pe care-l mătur, întrețin și tund cu multă
trudă, asta mi se pare sfidare sau neobrăzare, acum mi-e clar că-s
necivilizate.
Nu știu ce să mă mai fac cu ele, pe bune.
Anunț:
