vineri, 27 februarie 2015

Alint de seară spre primăvară

Când eram mici copii adoram să fim alintați. Remarcați, încurajați, susținuți, mângâiați, alintați în toate felurile posibile. Tăvălitul în praf, nisip sau noroi şi defilatul cu tropăieli prin bălți după ploi sunt astăzi neverosimile. De ce?

Mai toți ne aducem aminte de acea perioadă ca de o perioadă frumoasă. Nimic nu era mai cald şi mai plăcut ca starea aceea de auto-mângâiere psihică știind că ești iubit, dorit și apreciat. Pur și simplu, fără motive sau justificări. Necondiționat. Iubit necondiționat.

Cele mai grele și mai negre ore sunt cele de dinaintea răsăritului. Eu aşa cred. Iarna asta e pe sfârşite, noi deja tânjim la următorul moment. Plăcut.
Nicicând n-a fost mai mare dorul de primăvară cu aferentele: Soare, flori, mișcare în aer liber, piele veselă și dornică, magica și vitala căldură ce pune totul în mișcare...
Fiecare are felul lui de a se alinta. De a se relaxat puțin, zâmbind cald şi liniştit. Mulțumit că e iubit. Măcar de el însuşi. Sau de ea însăşi...

Unora le este ruşine să se alinte. De ce?
Altora le este frică să fie văzuți alintați. Pentru care motiv?

La maturitate, marea majoritate nu-și mai face timp pentru alint. Fiecare își caută și găsește justificarea fugii de alint în lipsa de timp, de chef, în responsabilitățile ce ne copleșesc, în general inutil, în copii, în obligațiile de care ne-am înconjurat și blindat cancerigen viața. Ai face orice doar ca să eviți alintarea și mângâierea fizică sau sufletească. Și reîntoarcerea, măcar pentru câteva minute sau secunde, la binefăcătoarea stare de bine generată de alintarea din copilărie.

Zilele trecute am schimbat titlul blogului meu. Am primit mai multe mesaje de alint și unele, puține, două - de fapt, ironice. Mă bucură oamenii care păstrează, deși perfect maturi și echilibrați altfel, acea dulce sclipire a alintului copilăriei în ochi, atitudini, vorbe și fapte. Iar la femei toate acestea sunt delicioase. Irezistibile. Adică eu n-am cum rezista...

Consider alintarea, de toate felurile, necesară. La orice vârstă. Chiar mai indicată pe măsură ce înaintezi în etate.
Cred că alintarea este un balsam. Pe care dacă-l uităm pierdem o armă redutabilă împotriva stress-ului infernal de zi cu zi.

Hai să fim mai alintați și să alintăm mai mult! Chiar să ne alintăm singuri. Cum deseori fac şi eu ... ☺

2 comentarii:

Ema M. spunea...

Un alt articol foarte dragut si inspirational si care, chiar daca este februarie si foarte frig, ne-a incalzit total inimile prin cuvintele si mesajul sau:).
Inca o data, multumim pentru sfaturile tale bune:).

Gelu M. spunea...