miercuri, 18 februarie 2015

În gustul tuturor

M-am întâlnit zilele trecute cu, poate, unul dintre cei mai mari scriitori români, ce se zbate într-un anonimat grandios și într-o sărăcie lucie. Lu-ci-e. Și mi se pare cumva nedrept. Omul are o cultură colosală, este inginer sau arhitect la origine - acum vreo 40-50 de ani, vorbește la fel de elegant și degajat și despre istorie, și despre literatură, și despre pictură și despre politică sau sport. Un om imens. Mie mi se pare colosal de valoros.
Eu l-am cunoscut printr-o amică pictoriță și
de atunci am rămas amici toți trei. Pictorița mi-a exploatat slăbiciunea pentru discuțiile savuroase cu el, se vede că taică-miu îmi lipsește încă, iar el, scriitorul, în afară că o folosește pe ea pentru a mă aduce pe mine acolo, speculează excelent dependența mea de vorbele și experiența lui de viață pe care le transmite nonșalant și generos. Eu îi mai duc câte ceva de mâncare, îi repar diverse obiecte casnice sau prin casă, rareori dăruiesc îi puțini bani și timp de discuții. Îl mai duc ici şi colo când are nevoie de mobilitate rapidă şi confortabilă. Toate prin acordul și consultarea cu pictorița. Care îmi face o reală plăcere. Acordul, nu (doar) pictorița.
El îmi dă sfaturi, multe și, în general, nesolicitate. Dar bune și neașteptate. E nevorbit și-l înțeleg. Să ai atâtea lucruri excelente în cap și de spus, de oferit, și societatea românească să nu dea doi bani pe tine - nu e ușor deloc.
N-a vrut să fie membru USR, deși mulți prieteni, colegi de breaslă, l-au recomandat acolo. Mi-a spus că acolo e o adunătură de fripturiști și de milogi. Majoritatea netalentați și neaveniți. M-am mirat, inițial. Mulți alți scriitori din generație cu el, mult mai "citiți" ca el au făcut pasul deși erau pafariști față de el și față de literatură. Zice tot el. Poate invidios. Dar știu sigur că sunt o grămadă de "citiți" orbi. Da' nu-n ochi. În cap şi-n suflet, dar şi-n gură. 
Dar dacă o avea dreptate nebunul?

Zilele trecute am trecut pe la el. M-a chemat urgent pictorița. Draga de ea... N-o pot refuza, deocamdată. Scriitorul necunoscut era bolnav și dorea să ne vedem cât de curând posibil. Merg rapid, deși aveam o grămadă de treburi în ziua aceea, și fac pe plac celor două persoane dragi. Am ajuns în grabă acolo, mă temeam de ceea ce-i mai rău, dar a fost vorba doar de o răceală mai grea și de un dor crunt de conversație. Adică de un Geluțu pe care să-l bombardezi cu sugestii, sfaturi și cu încurajări de luare a pictoriței de nevastă sau măcar de prietenă - la început... Deși pictorița e într-o relație, chiar dacă de fațadă și nefericită.


Trecuseră vreo 3 sau 4 săptămâni și mă citise intens. Zice el. Pentru că eu am scris puțin în ultima perioadă. Automat avea o grămadă de mențiuni de făcut și o căruță de sfaturi de dat. Începe prin a mă peria că scriu din ce în ce mai bine, gizăs - fără blițuri!, mai ales pentru un novice începător, "un economist pârât scrijelind cu tâlcuri", și că ar trebui s-o fac zilnic. Să fiu mai disciplinat. Îi replic, a treia oară, că scriu de plăcere, fără obiective sau încorsetări. Nu-mi face nimeni program la nimic în viață, cu excepția lui Doamne-doamne. Darămite la scris. Scriu când adun curaj şi venin sau dragoste. 

Nu mai insistă cu cartea, i-am tăiat demult macaroana când l-am întrebat de ce n-a publicat dânsul nici o carte dacă era atât de valoros. De ce mă bagă pe mine la muncă și la luptă cu scriitorii de profesie? Care n-au altă pregătire, preocupare și nici alt hobby.
Mă lasă în pace cu cartea mai apoi, sub promisiunea că dacă mă va ruga vreodată un mare scriitor pe care-l plac sau citesc atunci mă voi mai gândi sau reconsidera poziția. Așa că să treacă anii... 
Îmi sugerează să public măcar zilnic pe blog câteva rânduri. Să scriu mai susținut. Să aștern gândurile, sentimentele și părți din viața mea acolo pe blog.  Și să scriu mai simplu și mai scurt. Mai la obiect și mai pe înțelesul maselor. Un articol să nu depășească un A4 în word cu tnr de 12. 
La final domnul pedant îmi zice direct: 

”Scrie pe limba majorității oamenilor. Mai colocvial. Mai simplu şi fără termeni tehnici sau specializați. Dacă vei scrie elitist sau cu termeni necunoscuți majorității, vei fi citit și înțeles doar de către cei cu un anumit nivel de educație, cultură și înțelegere. Marea majoritate va aprecia ceea ce scrii, dar nu va înțelege mare lucru. Și curând nu vor mai citi mulți. Păstrând proporțiile, uită-te la Pleșu, Liiceanu și Cărtărescu cum le zac cărțile pe rafturile librăriilor. Deşi ei scriu excelent. Românii nu-i prea citesc. Citesc mai abitir pe cei care scriu la firul ierbii. Uită-te ce se editează și reeditează la nesfârșit... Toate mizeriile și scursurile mustind de sex, can-can, promiscuitate și intrigi josnice de tot felul. Puține scrieri sunt fine și de valoare sau purtând vreo idee înălțătoare sau lecții utile de viață. Dar dacă asta cere piața...”


Am plecat buimac de acolo. Dacă omul are dreptate? Cine ştie dacă bătrânul ratat nu are ochii deschişi? Dacă el spune adevărul sau descrie realitatea? 


Era încă lumină afară, dar se însera rapid.

Pictorița m-a invitat la o prăjitură făcută de ea acasă, era singură două-trei zile, dar, ca niciodată, am refuzat-o frust. Ciudat.
Cred că am luat-o razna. Mi-am pierdut mințile. Cum să refuz eu o prăjitură?!? Două, de fapt.

4 comentarii:

Ema M. spunea...

Cred ca Silviu s-a vindecat:))!!! Nu mai trebuie sa ia pastiluta aceea;))!!!
P.S. Lasand glumele la o parte:)), prietenul tau, scriitorul, are dreptate in toate si ar trebui sa iei aminte la sfaturile sale:)! I-l sustinem si noi si pune-te pe scris, te rugam:)!

Gelu M. spunea...

Ema..., Ema...
Nu se vindecă așa ușor.
:-)
Dar cu scrisul îl ascult, o perioadă. Cam până prin aprilie-mai.

Ema M. spunea...

Ma sperii! Ce o sa se intample in/ dupa aprilie-mai???

Gelu M. spunea...

Na, că deocamdată nu s-a întâmplat nimic. ☺