duminică, 1 februarie 2015

Liniște și pace

Erau buni prieteni. Se cunoșteau din copilărie, au locuit în același bloc, la scări diferite.
Au făcut grădinița împreună, școala primară împreună, au stat pe gânduri unde să dea la liceu. Au hotărât să dea la un liceu faimos în vremea respectivă și unde se intra greu. Dar au reușit amândoi și s-au văzut chiar colegi de clasă. Evident că automat și de bancă.
Mergeau împreună la petreceri. Făceau sport împreună.
Împărțeau aproape totul. Chiar și domnișoare.

La un moment dat unul a intrat la facultate. La stat. Celălalt a căzut. A intrat în toamnă la una privată. Dar legătura dintre ei n-a mai fost niciodată la fel din dorința şi hotărârea, niciodată expuse sau explicate, ale viitorului mare director din industria hotelieră. Ba chiar după câțiva ani, foarte puțini, prietenia lor s-a rupt de tot. E greu să admiți că nu există egalitate permanentă în tot și în toate. Şi că poate unii sunt doar mai norocoşi.

Vine o vreme când apele se separă. Şi e bine că este aşa.


Dacă nu apar rutina, plictiseala, sila și dacă reușești cumva să păstrezi entuziasmul, să cauți puținul acela care te mulțumește și te ține viu și interesat, atunci nu simți efortul indiferent ce muncă faci. Intelectuală, fizică sau spirituală. Din modalitatea în care alegi să te implici, și în ce alegi să te implici și să faci la un moment dat, poți vedea limpede care-ți sunt umbrele sau luminile sufletului tău.

Este greu să rămâi motivat atunci când nemulțumirea mușcă din tine. Când frustrarea îți taie aripile. Dar poate că tocmai atunci, când ți-e teribil de greu, trebuie să strângi mai tare din dinți și să mergi mai departe. Sau să speri continuu, să visezi cu ochii deschiși. Cu siguranță ceva bun tot vei găsi până acolo unde tinzi.



Niciun comentariu: