Ziua 103/365, anul 1/2.
”- Noi încercăm să de punem baze noi, fundații stabile pentru un viitor mai bun, se plânse căpitanul.
- Și ce nu merge? întrebă comandantul.
- Ei ignoră toate sfaturile și îndrumările noastre. Se joacă cu focul chiar lângă depozitul de carburanți deseori. Suntem nevoiți să le luăm cu forța chibriturile din mână uneori.
Comandantul își pălmui brusc și dur căpitanul trupei care încerca să intervină, să ajute băștinașii cu tot dinandinsul deși primise alte ordine.
Toată compania se uita socată, mirată, la scenă.
- Deci ei se opun unei bune intenții și iau în ușor și în derâdere ajutorul nostru benevol? - tună generalul.
- Da, să trăiți! urlară înapoi toți comandanții de trupe.
- Și se și joacă ostentativ cu focul? reîncercă comandantul.
- Da, intenționat și provocator, să trăiți! veni iar răspunsul.
O liniște glacială se așternu în mijlocul cazărmii la amiaza caniculară de iulie. După câteva momente de reorganizare rapidă un tunet fulgeră văzduhul:
- Lăsați-i să ardă până la temelii și dincolo de ele! ordonă generalul.
- Da, să trăiți! Așa facem! - confirmă un sublocotenent vizat de ordin.
- Dar va fi dureros, să trăiți! spuse cu jumătate de gură un căpitan dintr-un colț al careului imens.
- Pentru cine? urlă pentru ultima dată generalul vizibil iritat.
- Și pentru ei, să trăiți, va fi groaznic. Dar și pentru noi să-i privim cum se autodistrug...și să nu intervenim...
- Executarea!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.