Toată lumea știa semnul particular pe care-l avea la față, la nas. Era urmare sau pecetea unor altercații și a unor rezolvări din trecut de când era mai tânăr.
Doar puține persoane, câteva zeci, dar cu precădere și mai exact doar cinci sau șase cunoșteau semnul distinctiv pe care de această dată îl avea pe fesa superioară dreaptă în forma hărții Statelor Unite ale Americii.
Astăzi dimineață uitându-se în oglindă el a revăzut ca pentru prima oară după 20 de ani semnul acela distinctiv ce-l purta în și pe piept sub formă de cruce.
Atunci, uitându-se în oglindă cum îi spuseseră cele două îngerițe din trecut, a spus că nu se va mai certa niciodată cu el.
De ce?
Pentru că își dă seama, pe baza celor trei semne distinctive pe care puțini le cunosc azi, că nimeni și niciodată nu va putea câștiga un război frontal cu el: lupte și bătălii locale și minore, da, ar mai putea izbândi temporar, dar războaie generale și finale niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.