Un bun prieten trece printr-o perioadă infernală acasă cu femeia lui și copilul mic.
Un alt amic este în spital cu multiple traumatisme și fracturi după un oribil accident. Voi scrie detaliat despre asta în zilele următoare.
Un al patrulea are probleme financiare grave și atâtea guri de hrănit și de menținut la standardele înalte cu care s-au obișnuit în deceniile abundente trecute.
Un al cincilea, mare fan și acerb susținător și protector al instituției căsătoriei, azi am aflat din terță sursă, se pregătește și se gândește serios dacă divorțează a doua oară acum sau ”când or mai crește copiii”.
Știu că nu am cum să-i (mai) ajut foarte mult și înțeleg că nici ei nu (mai) vor asta. Nu (mai) vor din mândrie, din rușine, din frică. E ok, era timpul ca fiecare să-și urmeze destinul. Ușa mea rămâne deschisă oricum permanent, oricui.
Apoi ea îmi pune oglinda în față și mă întreabă:
- Tu cum ești? Ce faci? Cum o mai duci?
Mă blochez o secundă, mă deblochez în a doua și-i zâmbesc larg și relaxat. Dar nu i-am răspuns atunci nimic. Am mutat discuția în altă parte, am flituit-o, ca de obicei.
Îi scriu acum, știu că mă citește deși i-am spus să n-o mai facă:
Eu nu (mai) am probleme cu femeia și copiii mei. Nici măcar cu ale și ai altora.
Eu sunt sănătos-tun, fizic și psihic, mai puternic ca niciodată, mulțumită Bunului Dumnezeu care m-a ferit de accidente grave în viață.
Fetele mele nu au gânduri suicidale, pentru că au mame bune, blânde și liniștite care le cresc cu iubire și tați responsabili și maturi alături. Iar eu n-am dat greș în niciun proiect de dezvoltare în care am fost implicat direct. Dimpotrivă: rezultatele mele cu copiii au fost mereu fabuloase.
Eu stau excelent și din punct de vedere material, nicicând n-am fost mai bine, în primul rând pentru că am învățat de mic să mă mulțumesc cu mai puțin. Și asta este o avere în sine.
Despre căsătorie și nunți nu mai adaug absolut nimic, aici textele meledin trecut abundă și sunt clare. Iar eu nu mi-am schimbat cu nici un milimetru perspectiva sau viziunea în această speță.
Nimeni dintre cei cu care țin legătura și cu care mă aud constant la un telefon măcar, nimeni, nu are probleme deosebite, decisive.
Toți sunt bine, sau măcar ok ori pe drumul cel bun, la fel ca mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.