Una după alta.
Există vreo corelație între casele, apartamentele, garsonierele și terenurile tranzacționate?
Există vreo consecutivitate, o noimă, o structură logică a înșiruirilor mașinilor de la început, de la prima mașină la a doua, apoi la a noua... și așa mai departe până la regina din ziua de azi?
Dar a motocicletelor periplu?
La fel ca și în cazul filmului Titanic, lumea cvasi-majoritară, peste 99%, nu va înțelege mesajul real și profund al evenimentelor care trec în galop pe lângă noi.
Dacă luăm doar o singură linie e arhisuficient:
S-o iei de mică, să-ți rămână mereu mică și s-o ții mică pentru totdeauna doar pentru tine.
Asta-i tot pentru azi. E grea, dar importantă. Are trei părți, dar o singură țintă. E contra-intuitivă, dar e dreaptă. Pare întortocheată, dar este singura și cea mai scurtă cale spre liniște și pace sufletească, interioară.
Știu că ai s-o înțelegi și p-asta curând. E mai bine așa, e ok. Așa ai înțeles tot ce scriu eu, mai târziu, când mă vei reciti la răstimpuri.
99,99%.
”Sunt doar o fată mică, o fată simplă...”
Vreau să concluzionez discuțiile aprinse de aseară de la întâlnirea fabuloasă cu băieții.
O altfel de reeditare a anilor de glorie din urmă cu zece-cincisprezece, poate chiar douăzeci de ani.
Spun doar atât: în turma se simt bine doar animalele slabe care au nevoia de protecție a gloatei. Animale care nu au dorința de libertate pentru a trăi fericite. Oi, capre, vaci.
Creaturile puternice sunt solitare. Lupul preferă singurătatea, gloatei.
Multe dintre felinele mari și de temut preferă o viață în solitudine. Cel mult alături de perechea cu care se potrivește.
Această postare nu este despre rumegătoare. Nici despre turme, nici despre libertate sau independență.
Și nici măcar despre feline.
Știu foarte bine că ai să recitești acest text și-l vei înțelege așa cum ai făcut-o de fiecare dată când ai avut răbdare să parcurgi cu atenție textul meu.
Va fi bine! Curând. Foarte curând! Va fi bine și foarte bine! Pentru mine și pentru tine.
Am scris mai demult despre niște foste colege de liceu. Aici: Timpul trece ca un barbar pentru femeile-hiene. ”1+8=9” (mnmlistro.blogspot.com)
Zilele trecute răsfoiam niște ”amintiri”. La unul dintre comentarii mi-a sărit în ochi un comentariu dulce al unei ”dulceți” din trecut, de acum vreo zece-unsprezece ani. Mică, blândă, caldă. Așa era pe atunci.
Viața grea a abrutizat-o și masculinizat-o atroce. Am regăsit-o azi în poze hidoasă, agresivă, rebarbativă, ostilă, buboasă, bărbătoasă. Nici o legătură, nimic comun, cu cea pe care o cunoșteam eu.
Ce grav afectează pe o femeie lipsa de un bărbat.
Nu vei înțelege curând aceste text. Îl vei reciti mai târziu și ai să-l înțelegi atunci. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată.
Cei care au văzut multe pierderi colosale, războaie și distrugeri inutile sunt mult mai pacifiști.
Cei care au văzut multe răni profunde, deteriorări iremediabile și inimi sfâșiate de ambele părți ale baricadei sunt mult mai înțelegători.
Există o grămadă de teorii privitoare la importanța și decisivitatea unui plan, a unei strategii bine aplicate de către un comandant bine pregătit, bine antrenat, bine școlit, în succesul unei operațiuni.
Zilele trecute plimbându-mă pe lângă o apă, un luciu de apă întins, pe care vâsleau mai multe ambarcațiuni, am avut o revelație și un deja-vu privind lucrurile mici, extrem de mici, dar care pot fi decisive.
Aseară a fost finala campionatului european de fotbal 2024. Unde eram eu atunci? Vezi mai jos poza. Și ora. Balta potroacă și fierbinte mă găzduia noaptea așa cum fac toate ”potroacă și fierbinte”.
Nu mă mai uit la meciuri de fotbal, la K1 sau MMA, nici măcar la meciuri de tenis la cele mai importante finale de Grand Slam. Nimic.
Nu mai merg la spectacole, la concerte de muzică în aer liber, la festivaluri și la orice alt fel de adunătură a turmelor. Nicăieri.
Nu mai particip la evenimentele organizate de primării cu nici o ocazie, fie ea Revelion, Paști sau Crăciun, ziua Bucureștiului sau a Slănicului sau alte mari evenimente de peste an cum ar fi ziua națională a României. De ce aș irosi timpul?
Mai mult, nu mă mai interesează nimic mult și dulce. Adică:
Cu persoanele cu care eu țin legătura vorbesc pe telefon sau maxim pe SMS.
Persoanele importante pentru mine le întâlnesc față în față și le strâng în brațe.
Pentru mine contează persoanele pentru care eu contez.
Această postare nu este despre whatsapp, rețele de socializare, telegram, etc.
Nici măcar despre petreceri sau nunți și botezuri ori alte obligații autoasumate inutil.
Foarte multă lume își face griji pentru azi.
Unii își fac griji și gânduri pentru ziua de mâine.
Foarte multă lume se stresează și se deteriorează, se panichează, se crispează, pentru săptămâna sau luna viitoare.
Aceeași foarte multă lume își dorește să fie liniștită, să fie împăcată, să fie calmă.
Dar există teoria celor nouăzecișinouă de ani.
Iar am primit un mesaj fabulos de la 7654 km (12 iunie 2024). New York strikes again:
Rămân la ideea că suntem doar 15-20% din ceea ce viața ne scoate în cale și din evenimentele prin care trebuie să trecem fără puterea noastră.
Dar suntem peste 75-80%, poate și mai mult, din atitudinea și felul în care vedem acele 15-20 de procente care ne sunt date automat și ca lecții.
Cu o atitudine potrivită poți însă trece mult mai ușor în viață peste același moment greu chiar dacă ai mai puțină cunoștințe sau mai puține experiență sau mai puține relații.
Este suficient să ai o grădină frumoasă pe linia de flori și de pomi fructiferi.
Există multe situații în viață când cineva foarte apropiat sau drag nouă ne rănește teribil sau ne provoacă o daună imensă neașteptată și nemeritată. Marea majoritate a oamenilor, după un astfel de episod traumatic, încearcă să remedieze, să stea de vorbă, să negocieze, să se împace, să discute, să agreeze. Oameni mai înțelepți ca noi spun că acest drum este completamente greșit.
Am ajuns la bătrânețe să valorizez mai mult liniștea în dauna dreptății.
Nu mă mai contrez cu nimeni, nu mă mai cert cu nimeni, nu mai fac discuții contradictorii cu nimeni.
Nu merită! Nimeni trebuie să rămână nimeni.
Am învățat și înțeles de curând că acestea sunt cu adevărat valoroase pentru liniștea și sănătatea ta de toa(n)te felurile:
Motto: ”Ori mulțumită, ori fericită. E ca viața în general și ca femeia în particular: ori o înțelegi, ori o iubești. Ambele împreună în același timp și pe termen lung nu prea se poate. Alternativ este o idee, dar obositoare.”
Preludiu (cu mai mult de un deceniu în urmă, cred că prin 2009 sau 2010):
” El: - Ai vrea să ieșim săptămâna viitoare într-o seară să bem ceva împreună?
Ea: Mă inviți la o întâlnire?
El: Da.
Ea: Nu pot accepta propunerea ta. Am un prieten. Mulțumesc.
El: Ba cred că poți. Mie îmi pari că ești genul de femeie care își dorește să aibă doi prieteni.
Ea (ușor contrariată): Ce vrei să spui?
Trei din cele patru femei care au rămas însărcinate și despre care regret că nu am avut deschiderea minții și înclinarea sufletului spre a păstra acei copii, trei din aceste patru minunate femei, au rămas însărcinate fără să ne gândim la asta, fără să facem un efort și făcând sex în locurile cele mai ciudate și momentele cele mai nepotrivite.
Cunosc cel puțin cinci cupluri, chiar șase azi, care au încercat să facă puradei și au folosit toate metodele neortodoxe, de la lumânări la conjuncția lui Lunii cu Saturn-ul și cu Jupiter-ul, petale parfumate, plecare în excursie exotice, închiderea pe vârful de munte într-o căbănuță retrasă și fără internet, alimente magice rare, mâncat de pești și mormoloci vindecători și împuietori, precum și tratamente locale de masaj, creme și alte elemente de îmbunătățire a satisfacției reciproce.
Niciunul dintre toate aceste cupluri care au încercat toate variantele ~posibile~ nu a reușit să rămână însărcinat. Mai mult decât atât:
Autenticitatea fără o limită este lipsă de simțire, de bun-simț, de omenie. Este nepăsare. Nu-ți pasă.
Autenticitatea fără empatie, acum ești egoist, purist, nazist.
Și ai să întrebi repede: Care e diferența dintre cele două?
Totdeauna am spus că este important ca atunci când alegi o femeie să încerci să îi cunoști cât mai repede tatăl. Dacă vrei să o păstrezi pe termen mediu măcar.
Dacă vrei s-o păstrezi pe termen lung este obligatoriu să-i cunoști și studiezi și mama.
Pe termen mediu am spus că este bine să îi cunoști tatăl. De ce?
Zâmbește (mai) des.
Plimbă-te (mai) mult.
Respiră (mai) conștient.
Mănâncă încet și (mai) puțin.
Iubește (mai) puțin, (mai) des și (mult mai) bun.
Mă plimbam liniștit pe cal pe câmpiile proaspăt înverzite și înflorite, prin Livezile de pomi fructiferi variați. Admiram cerul azuriu și Luna de pe fundalul înstelat și mă odihneam zâmbind larg. Respiram profund, savuram fiecare bucățică de carne și fiecare fruct proaspăt cules din grădină. Eram în Rai. Nu-mi lipsea aproape nimic.
Într-o bună zi, în timp ce călăream fără o țintă anume, calul se prefăcu că se împiedică și mă aruncă din șa. Am căzut pe partea stângă, pe umărul stâng, dar pe o grămadă de paie. Pe o claie, pe o căpiță de fân bine uscat. Umărul stâng mă durea foarte tare, gâtul se întinsese. Aveam ”gât de lup” și durerea de pe stânga se întețea de la oră la oră.
Viața îmi oferă uneori mici străfulgerări ale unei frumuseți incredibile.
Să încerci să le reții este util, dar aproape imposibil.
Mici fâșii, vagi urme, poți desluși dacă ești cu adevărat atent și dornic de zâmbetele relaxate pe termen lung.
Lupta cu stările mai joase, mai proaste, acelea ”blue”, este obligatorie și trebuie purtată permanent, zilnic.
Depresia este reală, infernală, dar ceva-ceva tot se poate face împotriva ei. Cu răbdare.
Adică:
A fost odată ca niciodată un marinar care avea nava lui și care naviga pe mare ca orice marinar. Azi era într-un port, mâine intra în alt port, răspoimâine scotocea în alt doc. Își clătea nava prin toate apele lumii și era foarte mulțumit cu activitățile lui. Făcea ceea ce trebuia să facă, mergea acolo unde trebuia să meargă, intra peste tot pe unde trebuia să intre: își îndeplinea menirea.
Într-o bună zi marinarul simți că nava se scutură foarte tare. Ieși afară pe punte și văzu că e furtună, o furtună puternică. Nu era prima vijelie pe care marinarul o întâmpinase în viața lui așa că nu se sperie prea tare. Se duse în centrul de comandă să vadă ce face căpitanul vasului. Și eventual să ajute la cârmă sau cu navigația sau cu ce era de făcut ca să ducă în siguranță nava la țărm, la destinație.
Când ajunse în cabina de comandă și control a navei, acolo sus pe punte, observă că nu mai era nimeni la cârmă. Furtuna sălbatică se întețea de la clipă la clipă, nava scârțâia din toate obloanele, căpitanul era de negăsit, cârma făcea dreapta-stânga așa cum doar curenții o mișcau în voie. Timona se învârtea cu zeci de grade într-o parte și într-alta fără ca nimeni să o atingă.
În ziua de azi să spui ceea ce gândești este un lux.
În societatea actuală în care 90% din informații este preluată de către public din mass-media și din rețelele de socializare este exclus ca oamenii să mai cunoască cu adevărat realitatea sau să poată să pătrunde adevărul.
Oamenii în ziua de azi preferă să fie mințiți. Ei mint la rândul lor, fără să vrea - inconștient de cele mai multe ori, în majoritatea cazurilor.
Cei mai mulți vor să pară sau să simtă că fac sport, nu să facă sport cu adevărat.
Cei mai mulți vor să pară sau să se simtă sănătoși, nu să fie sănătoși intrisec.
Cei mai mulți vor să pară sau să simtă că sunt într-o relație, nu să fie într-o relație binefăcătoare și hrănitoare.
Da, este atât de simplu.
Peste 90% din problemele rezolvabile vor dispărea doar dacă știi s-o alegi și s-o păstrezi lângă tine pe cea care este clar ”de-a noastră”.
Cuvânt înainte:
”Indiferent cât de departe și de repede vei rula pe orice șosea națională sau autostradă, șanțul tot aproape lângă tine va fi mereu.”
Prolog:
Indiferent unde vei merge,
indiferent cât de departe încerci să fugi,
indiferent unde încerci să te ascunzi,
indiferent cât de multe substanțe vei folosi ca să-ți atenuezi durerea,
indiferent cât de ocupat te vei pretinde ca să nu ai timp să te gândești la acea durere,
indiferent cât de multe acțiuni caritabile te vei implica ca să dăruiești altora o atenție sau o afecțiune de care ești și tu însetată și în foame,
Să nu uiți niciodată că:
Motto: ”Ce contează?!?”
Contează că grebla e înfiptă în frunte? Femeia și grebla, bărbatul și rezolvarea problemelor. (mnmlistro.blogspot.com)
Mi-a luat câțiva zeci de ani doar ca să înțeleg că oamenii chiar și atunci când îți cer părerea și au nevoie autentică de un sfat, de o îndrumare valoroasă, de un punct de vedere obiectiv, ei de fapt, în proporție majoritară, peste 99%, au hotărât deja și știu foarte bine ce vor să facă sau să procedeze indiferent ce le voi spune tu.
Indiferent ce argumentele le vei aduce tu, indiferent cum le vei prezenta tu situația, peste 99% dintre oameni vor face fix așa cum cred ei și cum au decis deja cu mult înainte de momentul în care te întreabă pe tine de părerea ta sau despre punctul tău de vedere.
Acum ai să mă întrebi: bun, am înțeles, și atunci cum procedezi cu cei care fac treaba asta?
