În interiorul celui mai bătrân, mai serios și sobru om există un copil.
Un copil mic ce are nevoie de alint, mângâiere, sprijin, încurajare, atenție, zâmbet, înțelegere.
Să reușești ”să pui mâna” pe acel delicat copil, să-l vezi ca pe un copil, să-l înțelegi ca pe un copil, să-l accepți uneori în acțiuni ca pe un copil, în timp ce îl tratezi și vorbești ca unui om mare, abia aceea este un succes, o imensă realizare, într-o relație și poate cea mai bună terapie pe care o poți dărui și primi vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.