Copil fiind în anii comunismului eram trimis să
cumpăr pâine. Luam cam trei-patru bucăți franzele albe și erau mereu proaspete, calde.
O jumătate de pâine, cel puțin, o mâncam goală până acasă, adică în aproximativ trei-cinci minute de mers pe jos. Era o imensă plăcere să mănânci pâine albă goală
proaspătă. Și eram slab ca un ogar afgan și așa am rămas până la vreo douăzecișișapte de ani.
Astăzi unor copii li se dă pâine cu porția, cu
felia, doar la anumite mese și cu zile de pauză. Unora li se interzice
definitiv mâncatul de pâine albă.
Mulți copii în 2016 au probleme cu greutatea
și diverse afecțiuni interne la vârste fragede, afecțiuni care celor din
generația mea li se păreau anormale și erau extrem de rare în anii 80.
Pâinea să fie de vină?
Mult hulita pâine a lui
Ceaușescu era mai bună decât cele de azi?
Sau problema este, de fapt, în altă parte?
Sau problema este, de fapt, în altă parte?
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!