duminică, 7 iunie 2020

Monster, mare, new balls, Soare și dulceață sărată.

”Ce faci? Cum ești? Cu ce te mai ocupi? M-am tot gândit la tine...”

Eu am reînceput tenisul de câmp de trei săptămâni și săptămâna viitoare și pe cel de picior cu Bau-Bau. Frații din adolescență se reunesc!

De miercurea trecută, acum vreo patru zile, am reînceput să călăresc un monstru. Literalmente un Monstru.
Sala a redevenit o obișnuință, ca un fel de serviciu adus templului propriu, așa cum a fost dintotdeauna și cum era normal să fie pentru tot restul vieții. Standard. (Da, se poate face sală în pandemie, fără probleme. Nu, nu mă poți întreba cum, mp!.)

Anul acesta am decis să ajung din nou mai des la țară și în Ilanlâk. Să stau mai mult acolo decât acasă. Ca pe vremuri. Pe vremurile bune. Mult mai bune.
Am reluat vechile prietenii pe care le-am întrerupt irațional acum vreo cinci ani îndepărtându-mă de esența mea. M-am revăzut cu Grasu, Fane, Edy, nenea Florin, Goe și C+, iar săptămâna viitoare mă revăd cu Marius, Cristi, Flavone, Bogdan și A2.

Eu m-am reîntors la mine. Sunt foarte bine. Merg spre excelent. Am dat drumul cailor și am dezlegat definitiv câinii. După o pauză binemeritată și finalizând un exil autoimpus, revelator și relevant, regele se reîntoarce la castel să-și continue domnia. Tu ce faci?

Resetează. Reîncarcă. Repornește. Se poate!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.