Împreună la butoiul cu cep de miere

Recitesc uimit comentariile prelungi de acum șase ani de pe fb și de pe mesagerie și înțeleg că viața e frumoasă pentru mine și pentru cei pe același drum.

Minunată chiar, cu o singură condiție: să ții cont de fabula cu căsnicia, butoiul de rahat și degetul apetisant de miere...

La bine. Și la rău? Dar la greu?

Lumea civilizată, cei mai mulți dintre oameni, își aduce aminte de semenii care au fost alături de ei la petreceri, bairame, distracții, veselie și voie bună. E normal, vrem să reținem pe cortex doar episoadele plăcute ale vieții. 

Puțini oameni își aduc aminte de cei care au fost alături de ei când le era greu, când aveau nevoie de ajutor și când au primit o încurajare sau o vorbă bună atunci când nu primeau de la nimeni altcineva mai nimic. E ok, recunoștință să așteptăm doar de la Bunul Dumnezeu și atât.

Lume multă, oameni puțini.

Recunoștința ca investiție în tine

Ne mirăm zilnic de degradarea și descompunerea fetidă în care a ajuns societatea. 

Ne oripilează nedreptățile economice și politice și ne revoltă inechitățile sociale exacerbate de pandemie.

Vedem viitorul sumbru în lunile următoare, anii din față ne înfioară, doar pe câțiva - știu!, majoritatea nu se sinchisește, e ok!. Totuși, ce ciudat, nu schimbăm nimic din rutina zilnică.

Observăm că ceva este în neregulă la nivel macro, dar nimeni nu face mai nimic la nivel micro, personal, om cu om.

Suntem dependenți de ”social media”, această himeră devoratoare de suflete, uităm de oamenii din viața reală. 

Când ai sunat ultima oară pe cel care ți-a deschis ochii în viață? 

Când te-ai întâlnit față în față ultima dată cu persoana care ți-a mângâiat sufletul? 

Când i-ai mulțumit de curând persoanei care ți-a schimbat în bine traiectoria? 

Când ai sunat măcar pe telefon sau sms, dacă nu la soneria porții, să spui doar atât: 

”Mulțumesc! Mulțumesc! Te iubesc!”

E încă devreme, foarte devreme.

Recunoștința e grea în prezent, dar îți definește viitorul.

Va fi bine!

Eterna corelație durere/plăcere.

La raliuri în interiorul mașinilor nu există aer condiționat. Piloții au niște costume de protecție pregătite pentru impact, complet ignifuge, să nu ia foc, și de aceea ele rețin foarte multă căldură. Aceste costume sunt ca un fel de seră pentru corp, mai au și casca în cap. În timpul unei curse un pilot și copilotul pot slăbi câteva kilograme bune, ei pot transpira câțiva litri buni de apă. La un moment dat cineva a zis crezând că are o idee foarte bună, mărinimoasă, omenoasă:

Ea în lumea mea. Femeile ca maimuțele imitatoare.

Femeile din viața mea au plăcut, admirat și urmat aproape în integralitate ceea ce eu am plăcut, eu am admirat și eu am urmat.
Ceea ce eu mănânc, ceea ce mie îmi place să mănânc și-mi face bine, îi place și iubitei mele să mănânce. Ceea ce eu fac în timpul liber îi place să facă în timpul liber și iubitei mele. 
Ceea ce eu promovez și susțin și iubita mea promovează și susține atâta timp cât este alături de mine.