Mama ta cum e?

Mama ta e înțelegătoare cu tine?
Mama ta te-a încurajat vreodată?

Mama ta te-a susținut vreodată într-un proiect drag ție, dar unde întâmpinai mici probleme de moment?

”Ești bine?”

Și dacă nu sunt bine, ce?
Vine cineva să mă salveze? Cine? Și cum? Sau când? Uneori e prea târziu să mai salvezi pe cineva. Iar dacă nu-i târziu, foarte rar, nu prea știi cum anume să-l salvezi.

Scrisul e cură

Ieri am scris mult. Foarte mult. De vreo câteva săptămâni scriu ca un apucat. Nu-i bine. Nu sunt bine. Nu cred că sunt bine. 
Am scris mai demult că scrisul este durere pentru mine. ceva mă doare.
Ce mă doare?

E sau nu e bărbat?

Am tot scris despre femei, mi s-a uscat pixul nu chiar degeaba. 
Nu știu exact cum mai trebuie să fie azi o femeie, mp!, dar pot încerca să fac o schiță rapidă a unui bărbat, ca o continuare ce mi-a venit în cap acum cinci minute a textului de zilele trecute care n-a plăcut unora:

E rândul tău

În urmă cu câțiva ani o femeie bine educată mi-a spus în șoaptă:

- ”Tu nu aparții nimănui. Ești puternic și independent. Nu vei fi al nici uneia, nu-mi aparții nici mie acum, deși simt că mă iubești. Este doar rândul meu să fiu cu tine.”

Zâmbea amar, m-a luat în brațe, a plecat. Pe moment m-am bucurat să aud asta. Nu știam că, de fapt, era un reproș. Abia azi am înțeles și mă doare acum durerea ei de atunci.

Nu m-am gândit niciodată să întorc frazele măcar în minte, în joacă. Să gândesc și invers. 

Ieri am auzit despre femei, așa hiperacuzic cum sunt, de la un tânăr bine îmbrăcat, elegant, pe stradă: