Ziua 49/365, anul 1/2.
”Tu ești fericite scumpe mei!” + Trebuia doar să duci repede pumnul strâns-închis la piept = Liniște, seninătate, zâmbet peren.
O verișoară, o mătușă de fapt, de origine din stepa Mongoliei, i-a transmis vag românesc, dar în scris, la un moment dat, văzându-i veritabila fericire, o bucurie și o satisfacție și o liniște imense pe care le avea întipărite pe față și în carne în acea poză:
”Tu ești fericite scumpe mei!”
Dar, așa cum se întâmplă de multe ori pentru majoritate, uneori nu știm să apreciem cu adevărat ceea ce avem valoros în viața noastră, în inima noastră, în sufletul nostru, și potențialul imens pentru viitor. De cele mai multe ori nu ne urcăm în trenul care așteaptă la peron chiar întârziind câteva zeci de secunde sau minute bune parcă intenționat pentru a te lua și pe tine deși ai depășit timpul legal, regulamentar, temporal, biologic.
”Tu ești fericite scumpe mei!” îmi dă o lecție destul de dură și de grea care va naște peste ani istorie și povești cu multe învățăminte pentru cei apropiați nouă. Poate că voi reîncepe să scriu la acea carte, celebra ”21” la care am renunțat acum câțiva ani deși primele câteva zeci de pagini au avut un succes magnific. Sau poate că timpul va arăta calea cea dreaptă și bună mai clar în curând.
”Tu ești fericite scumpe mei!” - trebuia doar să închizi pumnul rapid, bucuroasă, temătoare să nu-l scapi, cu ochii mari și veseli și curioși precum ai lui Mimi, și apoi să duci brațul la piept protejându-l cu celălalt braț cum făcea Lili.
Nu trebuie, de fapt, nimic, știu.
Totul este perfect fix așa cum este acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.