Ziua 69/365, anul 1/2.
Cu to(n)ții ne aducem aminte cum pe vremuri era o singură persoană în școala generală, în cartier, în liceu și chiar în facultate ”grasu”. Toți ceilalți eram în condiție fizică normală sau chiar slabi (eu, de exemplu).
Azi lucrurile s-au schimbat dramatic și nu în bine. Dar nimeni nu este interesat nici de acest dezastru în plină desfășurare.
Sunt și unii și unele care fac calea extremă a slăbirii forțate și accentuate și ajung schelete ambulante sau cadavre decrepite. Nu sunt sigur că-i mai bine cu pieile atârnânde și lipsit de vlagă și chef de viață decât supraponderabilitatea.
Cei mai plinuți au avut tot timpul o roșeață veselă în obraji, o exuberanță și o sociabilitate mult peste medie și ochii jucăuși și zâmbitori. Sunt glumeți, relaxați, simpatici, plăcuți companioni pe termen scurt.
Cei uscați, anorexici, au avut tot timpul o culoare cenușie, palidă, în obraji, o încruntare și o încrâncenare, astenici, catatonici chiar unii, cu ochii stinși, pierduți. Sunt antipatici, pesimiști, retrași, posaci, lipsiți de entuziasm, neplăcuți pe termen lung.
Calea de mij-loc este cea mai bună, dintotdeauna așa a fost.
Moderație, echilibru, ponderație: de ce sunt atât de puțini pe apexul clopotului lui Gauss?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.