Mângâie un suflet rănit!

În literatura de specialitate divorțul este considerat a doua traumă ca anvergură în topul celor mai puternice motive de depresie. Este de asemenea tot pe locul doi la cauze ale sinuciderilor.
De ce nu considerăm și despărțirile de cineva cu care am fost într-o relație amoroasă, dar fără acte, ca fiind la fel de dureroase?
De ce tratăm cu atâta lejeritate rănile apropiaților care suferă după o dragoste pierdută sau irosită?

De ce?

Am întâlnit în viață mai mulți bărbați puternici, din toate punctele de vedere, care au capotat după o relație pierdută. 

Am întâlnit și femei independente, reci și aparent dure care au venit în freză imediat ce li s-a luat dulceața din farfurie.

Eu însumi am trecut, acum vreo cincisprezece ani, printr-o perioadă mai grea imediat după despărțirea de prima iubire. A fost infernal uneori, în acele luni de zile, dar eu am reușit să ies la suprafața apei, am găsit aerul salvator la timp. Am însă cazuri în jurul meu care n-au mai avut timp și nici aer...

Chiar zilele acestea am aflat că un alt fost bun prieten, cu care n-am mai vorbit de mai mult de jumătate de an, a divorțat în sfârșitul toamnei trecute. L-am sunat ieri, am vorbit cu el, am încercat să-i fiu sprijin. El se arată puternic, mândru și respinge orice fel ajutor. Deocamdată. Spune că e ok, că n-are nici o problemă. Așa spuneau și Grasu, și C., și F., și G. la început. Apoi au făcut cel puțin câte o tâmpenie imensă fiecare dintre ei. Bine că n-au avut gânduri definitive sau cel puțin nu le-au reușit.

M-am oferit să-l ajut pe proaspătul divorțat, i-am lăsat toate porțile deschise. I-am spus că dacă vrea vreodată să vorbească cu cineva să știe că și telefonul meu și casa mea sunt deschise oricând pentru el.

Știu că mulți iau depresia și pe depresivi în glumă și ”la mișto”. Sinuciderea pilotului de zilele trecute este doar un caz mediatizat puțin mai mult, dar se sinucid zilnic în lume o grămadă de oameni care nu-și mai găsesc busola sau rostul zilei de mâine. În Ro este o medie de 8-10 sinucideri pe zi. Și, din păcate, majoritatea sunt tineri.

Cel care a prăbușit avionul Germanwings zilele trecute tocmai trecuse printr-o despărțire amoroasă. Dureroasă. Era și deprimat, dar și surmenat fizic. Obosit cronic adică. Dar locuia cu părinții și aceștia nu-i permiteau văicăreli fiului de 28 de ani. A încercat să vorbească despre durerea din sufletul lui cu un prieten, un pilot mai în vârstă cu care mai zburase și în care avea puțină încredere, dar acela l-a respins dur: ”Ești bărbat, ce dracu! Plângi după o muiere?!?” La această replică tânărul Andreas Lubitz și-a înghițit vorbele și limba pentru totdeauna în acest subiect. Dacă mai insista și se afla oficial de problema sa, exista posibilitatea ca o comisie specializată să-l oprească de la zbor.

Cred că uneori este bine să ne oprim puțin din alergarea nebună din cursa noastră șobolănească. Să ne uităm liniștiți în jurul nostru. Poate aflăm sau descoperim că cineva apropiat suferă. În tăcere sau cu urlete. Urlete mute, de multe ori. Și să încercăm să le dăm o mână de ajutor. Din suflet. Nu din minte.

Pentru că din minte și-au ieșit, e clar, altfel nu sufereau acum.