duminică, 1 martie 2015

Love story

Nu mă supără faptul că n-am avut răbdarea, tactul şi inspirația să-i fac o poză. Era superbă! Aş fi păstrat-o fizic mai mult lângă ochi.

Cel mai mult mă doare că n-am avut curajul s-o smulg de acolo de unde oricum s-ar fi uscat şi să trăiesc splendoarea ei mai mult timp. În carne şi, mai ales, în suflet.


O floare...

Pare ireală astăzi. Așternerea pe hârtie ca o plăcută aducere aminte, conștient de faptul că asta va rămâne. O poveste. Greu de crezut că orice poveste are și un sâmbure de adevăr. Sau că 99% este, sau pare, mai degrabă, fantasmă. Departe de realitate.

N-am fost chiar ușă de biserică. Un bou. Că mi-am găsit mereu justificări nu cred că anulează fapta în sine. Am mai scăpat caii și pe alte câmpii. Eram imatur, căutam mereu altceva. Mă căutam pe mine. Cel de azi. Altă persoană. Nu semăn cu mai nimic față de acum 3 sau 5 ani. M-am regăsit, împreună cu liniștea interioară, abia după 10-12 ani de goană nebună și răni în suflet. Sufletul ei bun, dar mai ales al meu. Rău. Răni autofabricate. Ca un masochist.

Ea nu mai era lângă mine. Obosise de alergătură. Ba nu! Era prea puternică, mult mai puternică decât mine, psihic. N-avea cum să obosească. Am mers cu ea zeci de kilometri prin munți. Nu obosea ușor. Era un eu delicat și feminin. Rezistent. Puternic.
Știi cum alerg eu kilometri fără să obosesc. Mulți kilometri. Așa alerga ea ani fără să răsufle. Ani. Mulți ani. Probabil că s-a plictisit de agitația mea continuă și de căutările mele permanente. Blonde, brunete, roșcate... Ce-mi cădea în cale. Un fustangiu. Un animal, corect.

Ne-am cunoscut pe o plajă. Eu tocmai terminasem o relație superbă de aproximativ 5 ani, eram la relaxare. Savuram libertatea și fauna aferentă. Era o grămadă de materie primă în anul acela. 
Ea era cu prietenul ei de peste 10 ani. Plictisită. Nedespărțită pentru că era prea fidelă, credulă și având un suflet imens. Juca voley. Atunci am jucat și eu pentru prima dată.

”Dragostea mea nu-i nici rătăcire, nici zigzag de încântare supremă şi disperări fără fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil şi pentru totdeauna…” - Cella Serghi, „Cartea Mironei”

Jucam voley pe plaja aceea pe care n-am mai revenit niciodată. Era plaja mea favorită. Deși se spune că este arhicunoscută revenirea criminalului la locul faptei. Dar poate că mie mi-a fost frică de reeditare sau să nu fiu prins. După 15 ani. Dar fapta se prescrisese demult.

Știa foarte bine să vorbească. Erau dese momentele, în general la nervi, când avea un debit și o coerență extraordinare. Mereu am fost șocat de luciditatea cu care vorbea în clipele de presiune şi stress maxim. Eu niciodată, în tinerețe, n-am reușit asta. Furia, revolta și ura îmi încleștau iremediabil fălcile și creierul. Un văl mare și gros mi se punea pe ochi. Deveneam un gladiator fără cap și creier.

Dar calitatea cea mai mare a ei nu era capacitatea de a vorbi. Nu. Dimpotrivă. Ea excela la tăcere. Era unică, pentru mine. Știa când să tacă, știa când să nu răspundă unei vorbe provocatoare de-ale mele, știa când să tacă liniștită alături de tăcerea mea și durerea noastră. Deseori tăcerea ei caldă alina tăcerea mea dureroasă. Era un suflețel pereche impecabil!

Întins alături de ea, cu capul sprijinit în palma stângă, o mângâiam încet pe gât odihnindu-ne amândoi fericiți şi zâmbitori după efort. Privindu-i semnul din naştere de pe pielea fină şi caldă spun încetişor:
- Chiar aşa am visam că făceam dragoste în nopțile când erai departe. Mi-ai citit visele?

- Îți sunt scrise visele pe față, în glasul aparent ferm şi în tremurul cărnii tale tari. Nu-i aşa greu. Orice femeie te-ar fi citit la fel de uşor. Eşti ca o carte deschisă...

Am construit cele mai frumoase și trainice proiecte alături de ea. Toate durează şi astăzi chiar dacă ea e departe acum. Tare departe... Acum sunt sigur că fără ea aș fi risipit inutil toți acei ani, sănătate și bani. Ea a știut să îmbine utilul asigurării viitorului cu plăcutul trăitului clipei și al facerii de bine. ”Mergeți și faceți fapte bune!"

"Vreau să plătim nemțește de data asta. Te rog! Fă-mi plăcerea asta." Eu nu traversam chiar cea mai bănoasă perioadă a mea. Ea, da. Şi a simțit. Nu ştiu cum. Am întrebat-o ulterior, peste ani, dar a evitat mereu răspunsul direct. Aceste propoziții au fost dintre cele ce m-au mirat, şocat, bucurat şi făcut să înţeleg că am în faţă o femeie rară atunci la sfârșitul anilor 90 și începutul lui 2000. Ulterior a devenit iubirea vieţii mele. Până în acest moment, cel puțin. Ce va fi în continuare vom vedea. Sigur va fi ceva cel puțin la fel de bun în curând. 

Există cineva mult mai important în viața ta, şi acolo ar trebui să încerci să tinzi să ajungi cât mai repede cu putință, decât partenerul sau partenera de lângă tine sau cu care dormi noapte de noapte. Este vorba de persoana la care, tot noapte de noapte, visezi. ☺




3 comentarii:

Roxana spunea...

Frumos, sensibil... Sper sa apara din nou in calea ta iubirea... Altfel viata e irosita. Si e frumos sa iubesti, sa simti fluturasii in stomac... Sper sa nu existe limita de varsta pentru asta 😊

Gelu M. spunea...

Mulțumesc. Şi eu sper. ☺

Seherezada spunea...

Unde se pupau astia doi mici, pe Luna ? :)