Zâmbetele false sunt omniprezente. Ar face orice ca să te aducă în companie. Chiar orice. Literalmente. Dar imediat după angajare masca se prăbușește, promisiunile dispar în neant, iar tot ceea ce s-a făcut ca să fii adus în corporație se trece la fișa postului. Săracele fete de la interviurile de angajare inițiale n-au voie nici să înghită. Nici în sec.
Zilele trecute mă sună un fost prieten să-mi ceară un număr de mobil al unui director - fost şef şi al meu. Il dau. După ce vorbesc cu şeful care aprobă asta. I-am întrebat apoi pe amândoi ce s-a întâmplat. De ce se ceartă. Răspunsul a fost identic : "Neînțelegeri. HR-ul."
Am cunoscut mai multe directoare de resurse umane. Și doar un singur director. Unele sunt prezențe agreabile, psihologic vorbind, marea majoritate poartă povara duplicității ce le ghidează meseria. Și viața, unora.
Sunt zâmbitoare în față, oferă inițial mult, se oferă, mai ales dacă au nevoie de tine. Sunt exagerat de dulci și mironosițe atunci când unul dintre vicepreședinți le-a trimis să vină cu tine în dinți. Adică în companie angajat. Apoi, în scurt timp, întorc spatele fără regrete, imediat ce au conștientizat greșeala făcută la angajare sau apar minciunile și omisiunile din spatele ofertei de angajare. Iar asta se întâmplă des, pentru că toată lumea cunoaște calitatea recrutării în Ro.
De ce nu refuză angajarea cuiva din prima dacă ele evaluează negativ personajul?
De ce există această nemulțumire cvasi-generală față de recrutori? Şi din partea conducerii şi din partea angajaților.
Unele doamne din resurse sunt zilnic agitate, nervoase, stressate, tensionate. Poartă cu greu pietrele de moară ale ambivalenței pe care o modifică zilnic, uneori de la oră la oră.
Este celebru acel banc cu un șef de HR ajuns în rai:
”Intr-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost calcata de un autobuz in timp ce se plimba si a murit. Sufletul ei a fost intampinat la portile Raiului de catre Sf. Petru in persoana.
- Bine ai venit in Rai. Dar inainte sa te instalezi, se pare ca avem o problema. Vezi tu, n-am mai avut niciodata un director de la resurse umane care sa ajunga pana aici si nu suntem prea siguri ce sa facem cu tine.
- Nici o problema, doar lasati-ma inauntru.
- As vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi in Iad si una in Rai si apoi vei alege in care din ele vei vrea sa-ti petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer sa raman in Rai.
- Imi pare rau, regulile sunt reguli.
Si astfel Sf. Petru o pune intr-un lift si a trimis-o direct in Iad. Usile s-au deschis si ea s-a gasit calcand pe iarba verde a unui teren de golf minunat. Mai departe era un local si in fata ei erau toti prietenii ei – directori cu care lucrase si toti o aclamau. Au alergat toti spre ea, au sarutat-o pe ambii obraji si au discutat despre vremurile trecute. Au jucat o runda excelenta de golf apoi seara s-au dus in local unde au mancat o cina excelenta formata din friptura si homar. A facut cunostinta si cu Diavolul care era de fapt un tip de treaba (chiar dragut) si s-a distrat de minune spunand bancuri si dansand. Toti au dat mana cu ea si si-au luat ramas bun in timp ce se urca in lift. Urmatoarele 24 de ore si le-a petrecut in Rai odihnindu-se pe nori si cantand la harpa. S-a distrat de minune, si cele 24 de ore au trecut fara sa-si
dea seama. Sf.Petru a venit si a luat-o.
- Deci, ai petrecut o zi in Iad si una in Rai. Acum alege-ti eternitatea.
- Nu credeam c-am sa spun asta, adica, in Rai a fost beton, dar cred ca m-am simtit mai bine in Iad. Asa ca Sf.Petru a escortat-o la lift, care s-a reintors in Iad. Cand usile s-au deschis, s-a gasit stand intr-un peisaj dezolant, pustiu, acoperit cu gunoi si mizerie. Prietenii ei erau imbracati in zdrente si colectau gunoiul in saci. Diavolul a venit si el si si-a pus bratul in jurul ei.
- Nu inteleg, spuse femeia tremurand, ieri cand am fost aici era un teren de golf si un local unde am mancat homar, am dansat si m-am simtit bine. Acum nu mai e decat pustiu si gunoi, iar prietenii mei sunt toti mizerabili. Diavolul s-a uitat la ea si a zambit.
- Ieri te recrutam. Azi esti angajata…”
Fix așa stau lucrurile în marile corporații. Aud tot mai mulți tineri valoroși care se plâng de duplicitarismul celor din resurse umane. De promisiunile neonorate sau întârziate sine die. Apoi se miră de reproșurile vicepreședintelui referitor la slaba calitate a recrutării.
Totul pleacă de la managerii lor. Mult slăviții manageri HR. Ei sunt aceia ce pun în operă politicile top managementului, de acord. Se scoate la înaintare ideea că și ei sunt tot niște sclavi, de acord și cu asta, dar având biciul în mână. Vătafi, cum ar veni.
Era o întrebare la un seminar de HR săptămânile trecute: cum putem defini calitatea managementului HR? Toți s-au codit să pună degetul pe rană. Normal. Nu-şi scot ochii corbii.
Încerc eu, novice, un răspuns scurt: prin calitatea resurselor umane atrase și, implicit, prin creșterea de productivitate aferentă introdusă în companiile lor.
Cum? Nu avem creștere reală de productivitate în Ro?
De vreo 10-12 ani n-avem?
Iar înainte de ăștia au fost vreo doi-trei ani de creștere, dar au fost anii precursori ai boom-ului și atunci puteai să pui și maimuțele la butoane că oricum creștea totul în economia Ro?!?
Ahaaaaaa!
Păi atunci e clară treaba cu lupul din oaie.
Zilele trecute mă sună un fost prieten să-mi ceară un număr de mobil al unui director - fost şef şi al meu. Il dau. După ce vorbesc cu şeful care aprobă asta. I-am întrebat apoi pe amândoi ce s-a întâmplat. De ce se ceartă. Răspunsul a fost identic : "Neînțelegeri. HR-ul."
Am cunoscut mai multe directoare de resurse umane. Și doar un singur director. Unele sunt prezențe agreabile, psihologic vorbind, marea majoritate poartă povara duplicității ce le ghidează meseria. Și viața, unora.
Sunt zâmbitoare în față, oferă inițial mult, se oferă, mai ales dacă au nevoie de tine. Sunt exagerat de dulci și mironosițe atunci când unul dintre vicepreședinți le-a trimis să vină cu tine în dinți. Adică în companie angajat. Apoi, în scurt timp, întorc spatele fără regrete, imediat ce au conștientizat greșeala făcută la angajare sau apar minciunile și omisiunile din spatele ofertei de angajare. Iar asta se întâmplă des, pentru că toată lumea cunoaște calitatea recrutării în Ro.
De ce nu refuză angajarea cuiva din prima dacă ele evaluează negativ personajul?
De ce există această nemulțumire cvasi-generală față de recrutori? Şi din partea conducerii şi din partea angajaților.
Unele doamne din resurse sunt zilnic agitate, nervoase, stressate, tensionate. Poartă cu greu pietrele de moară ale ambivalenței pe care o modifică zilnic, uneori de la oră la oră.
Este celebru acel banc cu un șef de HR ajuns în rai:
”Intr-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost calcata de un autobuz in timp ce se plimba si a murit. Sufletul ei a fost intampinat la portile Raiului de catre Sf. Petru in persoana.
- Bine ai venit in Rai. Dar inainte sa te instalezi, se pare ca avem o problema. Vezi tu, n-am mai avut niciodata un director de la resurse umane care sa ajunga pana aici si nu suntem prea siguri ce sa facem cu tine.
- Nici o problema, doar lasati-ma inauntru.
- As vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi in Iad si una in Rai si apoi vei alege in care din ele vei vrea sa-ti petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer sa raman in Rai.
- Imi pare rau, regulile sunt reguli.
Si astfel Sf. Petru o pune intr-un lift si a trimis-o direct in Iad. Usile s-au deschis si ea s-a gasit calcand pe iarba verde a unui teren de golf minunat. Mai departe era un local si in fata ei erau toti prietenii ei – directori cu care lucrase si toti o aclamau. Au alergat toti spre ea, au sarutat-o pe ambii obraji si au discutat despre vremurile trecute. Au jucat o runda excelenta de golf apoi seara s-au dus in local unde au mancat o cina excelenta formata din friptura si homar. A facut cunostinta si cu Diavolul care era de fapt un tip de treaba (chiar dragut) si s-a distrat de minune spunand bancuri si dansand. Toti au dat mana cu ea si si-au luat ramas bun in timp ce se urca in lift. Urmatoarele 24 de ore si le-a petrecut in Rai odihnindu-se pe nori si cantand la harpa. S-a distrat de minune, si cele 24 de ore au trecut fara sa-si
dea seama. Sf.Petru a venit si a luat-o.
- Deci, ai petrecut o zi in Iad si una in Rai. Acum alege-ti eternitatea.
- Nu credeam c-am sa spun asta, adica, in Rai a fost beton, dar cred ca m-am simtit mai bine in Iad. Asa ca Sf.Petru a escortat-o la lift, care s-a reintors in Iad. Cand usile s-au deschis, s-a gasit stand intr-un peisaj dezolant, pustiu, acoperit cu gunoi si mizerie. Prietenii ei erau imbracati in zdrente si colectau gunoiul in saci. Diavolul a venit si el si si-a pus bratul in jurul ei.
- Nu inteleg, spuse femeia tremurand, ieri cand am fost aici era un teren de golf si un local unde am mancat homar, am dansat si m-am simtit bine. Acum nu mai e decat pustiu si gunoi, iar prietenii mei sunt toti mizerabili. Diavolul s-a uitat la ea si a zambit.
- Ieri te recrutam. Azi esti angajata…”
Fix așa stau lucrurile în marile corporații. Aud tot mai mulți tineri valoroși care se plâng de duplicitarismul celor din resurse umane. De promisiunile neonorate sau întârziate sine die. Apoi se miră de reproșurile vicepreședintelui referitor la slaba calitate a recrutării.
Totul pleacă de la managerii lor. Mult slăviții manageri HR. Ei sunt aceia ce pun în operă politicile top managementului, de acord. Se scoate la înaintare ideea că și ei sunt tot niște sclavi, de acord și cu asta, dar având biciul în mână. Vătafi, cum ar veni.
Era o întrebare la un seminar de HR săptămânile trecute: cum putem defini calitatea managementului HR? Toți s-au codit să pună degetul pe rană. Normal. Nu-şi scot ochii corbii.
Încerc eu, novice, un răspuns scurt: prin calitatea resurselor umane atrase și, implicit, prin creșterea de productivitate aferentă introdusă în companiile lor.
Cum? Nu avem creștere reală de productivitate în Ro?
De vreo 10-12 ani n-avem?
Iar înainte de ăștia au fost vreo doi-trei ani de creștere, dar au fost anii precursori ai boom-ului și atunci puteai să pui și maimuțele la butoane că oricum creștea totul în economia Ro?!?
Ahaaaaaa!
Păi atunci e clară treaba cu lupul din oaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.