duminică, 12 iulie 2015

Ciudat, cumva unic, dar potrivit

Dureros nu este neapărat atunci când te desparți, ci mai degrabă momentul când constați că celălalt și-a găsit ușor și rapid fericirea în brațele altcuiva.
Trist nu este că ești singur(ă) o vreme, este chiar util și bine, ci să nu știi să trăiești și să apreciezi beneficiile indiscutabile și rare ale solitudinii.
Grav nu este să tot întâlnești mereu parteneri nepotriviți, rău este să te oprești din a da altora, și a-ți da și ție mereu, șanse.
Zâmbetul pe buze ar trebui să vină imediat după o despărțire. Pentru simplul fapt că ai trăit o relație frumoasă și ai cunoscut un om bun. Ai avut privilegiul unei perioade fericite.

Zâmbetul pe chip ar trebui să mijească și să se întipărească pe chipul tău frumos și blând, încă din primul moment de solitudine.  Libertatea proaspăt primită astfel este un dar. Un cadou. Sunt mulți nefericiți în relații anoste, triste, moarte și neîngropate, care n-au acest privilegiu sau, pur și simplu, nu au curajul teribil necesar să și-l asume.

De ce fug unii, unele, mereu chiar atunci când mierea pare mai dulce ca oricând şi când aparent norişorii bleu sunt roz?
Poate pentru că de multe ori spiritul domină, şi bine face, creierul.
Poate pentru că Marin Preda: „Primejdia în care se află un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă tensiune şi care dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare”
Ciudat?

Nu cred.

Bucuria este tocmai în a cunoaște mai multe feluri de oameni, a-i tria, a-i analiza și a te potrivi doar cu câțiva. Puțini. Doar o singură persoană, eventual, la un moment dat. Dacă ne-am potrivi cu fiecare om cu care ne-am întâlni în viață, ar însemna că noi suntem comuni, similari, șterși, potriviți mediei.

Fericirea vine imediat ce admiți, din tot suflețelul tău, că ești o persoană unică și că ce este al tău este pus deoparte.

13 comentarii:

  1. Nu stiu daca se poate numi chiar fericire, dar liniste, da..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi oare nu-i liniştea una dintre condițiile de bază ale fericirii?
      Sau, altfel spus, liniştea sufletului nu-i o fericire? 😊

      Ștergere
  2. As numi-o mai degraba, o premiza..

    RăspundețiȘtergere
  3. Oricum, in acceptiunea mea, de la rau spre bine e cam asa : singur si neliber intr-o relatie "moarta" (iad)-> singur, dar liber(un fel de purgatoriu) ->liber in spirit, intr-o relatie "vie"(rai) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singur şi liber este ok. Este foarte bine să fii aşa dacă ştii ce vrei de la tine. Eu aş spune că-i un rai mai select. Doar pentru cunoscători.☺

      Ștergere
  4. Fiecare cu raiul lui, cunoscatorule !
    Eu prefer raiul meu..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era culmea să-l preferi p-al meu...😂

      Ștergere
  5. Si totusi.., peste "foarte binele" asta select,msi este ceva ?!;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot timpul "mai binele" este duşmanul de moarte al binelui. 😊

      Ștergere
  6. La a cata generatie de rai "singur si liber" ai ajuns ?!

    RăspundețiȘtergere

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.