joi, 28 decembrie 2017

Discret și bun, blândă și modestă.

Un joc al oamenilor cu adevărat liberi, dezlegați și bogați, constituia o adevărată plăcere ascunsă, vinovată, este să se dea ca fiind săraci, austeri cel puțin, chiar rebarbativi pentru necunoscători și nerecunoscători.

Este neprețuită imaginea blocată și chipul stupefiat al femeii mereu flămânde și profund ancorată în himerica vânătoare a unui ”sponsor”, vai de curul lor!, care după ce respinge nemiloasă și mândră, știi cine ține coada pe sus, nu?, avansurile civilizate și discrete ale unuia îmbrăcat modest, care își dă seama, într-un final nefericit pentru ea, că ”săracul” ce-o plăcea și curta era mai avut ca toată familia ei, plus neamurile adiacente, la un loc.
Csf?
Ncsf.

Poate că de multe ori atenția la chestiunile mici, de detaliu, dar de substanță, poate că o vorbă bună și simplă, calină, sunt mai importante decât marile averi, relații profesionale sau de business ori himericele statusuri sociale: ”Catehismul episcopilor catolici olandezi desprinde misterul în locurile cele mai neașteptate. Soții, spune catehismul, nici nu știu de ce taine adânci sunt înconjurați și ce taine adânci exprimă când venind acasă de la lucru el îi spune ei: ce frumoasă ești în seara asta, ori ea îi spune lui: te așteptam, dragul meu, ai întârziat.” – Jf, N.St., pag. 554.

Tot timpul o femeie miloasă va găsi și va avea pe cineva care s-o protejeze și s-o susțină, indiferent cât de negre sunt zilele acelea.
Negreșit aroganța păcătoasei mândrii a râioasei, cea cu mereu pregătita și utilizata cremă de hemoroizi, știi care, nu?, va primi vagoane de motive să-și vindece constant rănile ce nu i se închid niciodată sub coada etern fluturând ca un steag pe un vapor eșuat în stâncile nemiloase.

Fii bun, blând și modest, mamă! – îți spunea cea care mi-a dat viață, ceva sănătate și un strop de educație.

Blândețea blândețe atrage. Dar magnetizează și profitori, paraziți, oportuniști, incapabili, javre și incompetenți.


4 comentarii:

  1. Mai bine sa fie scoasa din ecuatie averea, indiferent cata e.. Nu e nevoie sa o ascunzi si nici sa o scoti la inaintare..Pentru ca in ambele cazuri vorbeste frica. Dar daca totusi simti sa procedezi asa, dupa mult timp de cand il "cunosti" inseamna ca nu e ala omul..

    RăspundețiȘtergere
  2. Terapie CC sau dragoste?
    Poate ca aici e raspunsul..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare trăiește după cum gândește.
      Ai ceea ce cauți.
      Soarta ta ești tu!
      Zâmbetul tău e în mâinile tale!

      Ștergere

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.