Tata spunea: "Doar proștii se plictisesc." Erau primii ani de după '90, când nu exista nici a suta parte din oceanul de distracții și atracții de azi. Dacă voiai să înveți ceva trebuia să mergi la bibliotecă, nu exista nicăieri internet.
Oamenii suferă cel mai tare de diferite boli în ziua de azi, dar de plictiseală în 2019 se plâng în special femeile. Deși există o abundență copleșitoare de atracții utile, ele nu reușesc să iasă din capcana distracțiilor perfect inutile și vătămătoare pe termen lung. Uită-te în jurul tău, uită-te la fețele celor mai multe doamne și domnișoare de după amiază până spre seară la somn, mai ales imediat ce au terminat ”munca” și ziua este încă lungă în față.
A cui e vina?
Habar n-am. Poate că e vina canalelor de comunicare, a ecranelor, a societății sau a bărbaților? Eu n-aș putea spune cu exactitate răspunsul corect. Dar nici ele nu sunt de luat în brațe ca fiind inocente. A fost o acțiune conștientă, premeditată, favorizată de marketing agresiv înrobitor, dar căreia marea majoritate a femeilor nu a dorit să opună rezistență. Cele mai multe, corect!, nici n-ar fi avut de ce și nici măcar nu ar fi știut cum să se opună vehement, așa că e bine fix așa cum e.
De ce se plictisesc este clar, evident, n-am să mai detaliez, este prea simplu. Dar așa cum se știe, atunci când n-ai treabă, Vai ție, vae phalus nostrum!, atunci îți dă dracu de lucru și de furcă.
Aș putea spune cum să facă să nu se mai plictisească, dar și asta știe toată lumea, e mult prea ușor de rezolvat, mp.
Deși soluțiile nu sunt la îndemâna tuturor iar tratamentul este de durată și costisitor, există femei bune care reușesc să se smulgă din plictiseală după ani sau zeci de ani de suferință. Le numeri pe degetele de la o mână, dar acelea sunt femei libere și fericite.
Dacă ar durea plictiseala, nu ar fi doar vaiete imense pe străzi ca în cazul arhicunoscut al prostiei, dar ar fi un cor permanent, omniprezent, mai ales în case și locuri publice de luat masa sau cu magazine, de urlete groaznice.
Știu că nu interesează pe nimeni, nici ele nu știu să iasă din plictiseală niciodată, nici ei n-au nici un interes să le scoată pe tute de acolo.
Oamenii suferă cel mai tare de diferite boli în ziua de azi, dar de plictiseală în 2019 se plâng în special femeile. Deși există o abundență copleșitoare de atracții utile, ele nu reușesc să iasă din capcana distracțiilor perfect inutile și vătămătoare pe termen lung. Uită-te în jurul tău, uită-te la fețele celor mai multe doamne și domnișoare de după amiază până spre seară la somn, mai ales imediat ce au terminat ”munca” și ziua este încă lungă în față.
A cui e vina?
Habar n-am. Poate că e vina canalelor de comunicare, a ecranelor, a societății sau a bărbaților? Eu n-aș putea spune cu exactitate răspunsul corect. Dar nici ele nu sunt de luat în brațe ca fiind inocente. A fost o acțiune conștientă, premeditată, favorizată de marketing agresiv înrobitor, dar căreia marea majoritate a femeilor nu a dorit să opună rezistență. Cele mai multe, corect!, nici n-ar fi avut de ce și nici măcar nu ar fi știut cum să se opună vehement, așa că e bine fix așa cum e.
De ce se plictisesc este clar, evident, n-am să mai detaliez, este prea simplu. Dar așa cum se știe, atunci când n-ai treabă, Vai ție, vae phalus nostrum!, atunci îți dă dracu de lucru și de furcă.
Aș putea spune cum să facă să nu se mai plictisească, dar și asta știe toată lumea, e mult prea ușor de rezolvat, mp.
Deși soluțiile nu sunt la îndemâna tuturor iar tratamentul este de durată și costisitor, există femei bune care reușesc să se smulgă din plictiseală după ani sau zeci de ani de suferință. Le numeri pe degetele de la o mână, dar acelea sunt femei libere și fericite.
Dacă ar durea plictiseala, nu ar fi doar vaiete imense pe străzi ca în cazul arhicunoscut al prostiei, dar ar fi un cor permanent, omniprezent, mai ales în case și locuri publice de luat masa sau cu magazine, de urlete groaznice.
Știu că nu interesează pe nimeni, nici ele nu știu să iasă din plictiseală niciodată, nici ei n-au nici un interes să le scoată pe tute de acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.