duminică, 9 iunie 2019

Hi, I am Gelu and I am a Winner! The Winner! (N.Y.)

Acum doi ani, aproximativ pe vremea asta, scrisesem un text perfect identic, doar că de sens oarecum contrar. Cuvintele mele scrise, dar mai ales cele nescrise, au încercat să transmită un mesaj și chiar au reușit la un moment dat, spre anul următor. Am pus link-ul acelor rânduri la final. Atunci am scris cu perdea, fără ghilimele, am fost relativ sincer. N-am greșit, dar am fost prea modest, recunosc! Nu trebuia, nu era cazul. Acum voi îndrepta acele gânduri, le voi așeza așa cum trebuie, la locul lor dintotdeauna, disciplinat.

Azi voi scrie corect și la obiect, pur și dur, succint, fără alte detalii nesolicita(n)te. Voi scrie adevărul exact așa cum este, voi descrie realitatea în nudul ei fabulos:

Sunt un câștigător! Sunt un învingător! Am învins în marea majoritate a luptelor, am câștigat aproape toate războaiele. Acolo unde am pierdut, de cele mai multe ori m-am lăsat răpus ca să pot ieși de acolo pentru binele celuilalt sau zâmbetul și satisfacția celeilalte, ca să dau o mică mulțumire de moment și să câștig ulterior un premiu mult mai mare, mult mai valoros, sau ca să nu strivesc distracția celorlalți și să nu plece acasă prea repede și cu coada adânc între picioare adversarii de moment. Nu am pierdut nici un război pe care am vrut cu adevărat să-l câștig.

Sunt frumos! Chiar sunt! Și sunt și puternic! Ok, pe interior sunt mult mai frumos ca pe afară, dar tu asta nu vei vedea niciodată. E un privilegiu al celor apropiați, foarte apropiați, care dăruiesc și ei/ele măcar cât ofer eu. Dar și la exterior sunt superb! Deși n-am mai fost la sală de trei sau patru ani, arăt la corp mai bine ca 90% dintre bărbați. Dintre cei de vârsta și pregătirea mea, arăt mai bine și sunt mai puternic fizic și psihic decât 99% dintre ei. Fără dubii. Din toamnă, când mă întorc acasă, intenționez să revin la sport organizat. Să caut o sală prin preajmă, poate chiar fosta, să reiau tenisul și poate mai apoi și fotbalul, acestea peste yoga și plimbările standard clasice.

Sunt deștept, am o minte briliantă! Îmi vin mereu idei bune care-mi aduc constant beneficii și mulțumire! Am găsit mereu soluții salvatoare și rezolvări pe care nimeni nu le vedea. Am atins obiective și culmi pe care cei mai mulți din jurul meu nu le-au atins nici în planul de pe hârtie și 99% dintre ei nu le vor realiza niciodată în viața reală, pentru că pur și simplu nu mai au timp și nu mă (mai) au pe mine lângă ei. Eu am avut noroc de oameni-îndrumători fabuloși în viața mea și le-am urmat drumul, sfaturile și succesele. Despre noroc am scris aici, am postat textul acela și la final. Despre norocoși în general am scrijelit aici.

Am realizat în viață absolut tot ce mi-am propus, material, profesional, spiritual și relațional, și am cel mai bun confort, cea mai abundentă și cea mai liniștită viață pe care un băiat deștept o poate avea în România. Românie care mi s-a dăruit generoasă pe tavă și căreia îi mulțumesc acum deși mai are încă multe să-mi ofere și-mi va mai dărui multe surprize plăcute. În US voi fi mult-mult mai bine, aici oportunitățile sunt mult mai mari și oamenii sunt mult mai deși, mai compacți, mai atenți cu ei, dar și cu cei din jur. Aici, la NY, mă voi încorona ca rege în regatul meu, Stelică avea mare dreptate aseară!, aveam nevoie de cineva să-mi reamintească că sunt un prinț, prinț-moștenitor, cu regina mea fabuloasă lângă mine, curând. Foarte curând!

Sunt un campion! Cu startul și rădăcinile mele, am făcut performanță de top în toate domeniile și activitățile în care m-am implicat sau am fost racolat ori angajat. Am fost cel mai performant dintre cei mai buni mereu, constant. Traseul meu a fost perfect ascendent, cu foarte mici și inerente, pentru reorganizare, refacere și odihnă, temporare coborâșuri. Iar urcările mele au fost mereu impetuoase și fascinante.

Hi, I am Gelu and I am a Winner! I am The Winner, The Champion!
Welcome!

https://mnmlistro.blogspot.com/2018/10/norocosii.html

https://mnmlistro.blogspot.com/2017/07/salut-sunt-gelu-am-40-si-sunt-un-ratat.html

https://mnmlistro.blogspot.com/2017/03/sunt-norocos-recunosc-ca-s-norocos.html

New York, June 9, 2019.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.