Un răspuns simplu și general ar fi următorul: pentru că s-au măritat.
Da, mp, de aia!
Dacă vrem să fim și cinstiți și civizilați până la coadă, detaliem puțin răspunsul: pentru că s-au măritat la douăzeci de ani alegând bărbatul cu curul, așa fac cele mai multe, majoritatea, nu-i nimic nou sau de blamat aici. Norocul joacă un rol decisiv aici, nu degeaba se spune că însurătoarea (sau măritișul) este o loterie. Dar așa cum știm la loto câștigă doar câțiva, marea masă a plebei va pierde mereu. Fetele rele câștigă mereu la început, masa plânge și se dă cu sec tot timpul, așa și trebuie, dar femeile bune, sufletiste, onorabile, în general, câștigă pe termen lung.
Ok, hai să dăm răspunsul corect și complet peste cele spuse deja și peste textele din trecut despre acest subiect, unele le-am lipit mai jos, la finalul prezentului document.
Și la bărbați este oarecum valabil, da, mp!, doar că vârstele merg mai sus, undeva după 40 până spre 55. Celebra criză a vârstei de mijloc. Iar la bărbați motivele sunt altele, timpul curge, cărnița proaspătă crește jur-împrejur și mulți nu mai suportă calvarul fripturii de a treia zi din frigiderul de douăzeci de ani. Cunosc persoane care nu mănâncă din mâncare decât o singură dată. A doua zi aruncă oala cu totul dacă o mai găsesc prin casă.
Motivele pentru care se mărită femeile de tinere sunt preponderent greșite și superficiale, fizicul și partea financiară a viitorului soț jucând un rol decisiv în influențarea naivelor. După zece sau douăzeci de ani de căs(z)nicie, unele femei se trezesc din beție, mai ales după maternitate, și câteva deschid și ochii și mai apoi și sufletul, după ce curul le este deja plin de răni de la alegerea proastă ”din dragoste” din adolescența târzie.
Atunci când o femeie evoluează, cele mai multe o fac, mai ales cele care s-au și măritat pripit și fără aprobarea ”sponsorilor” de toate instanțele, atunci bărbații ”le rămân mici”. Cum n-au nici un interes să tragă de ei să se ridice la noul nivel, cei mai mulți nici nu pot să facă pasul în noua viață, atunci privirile hipergamice li se îndreaptă către bazinul abundent de bărbați valoroși, liberi, compleți, dezvoltați, echilibrați.
Iar ele, cele care deschid ochii și sufletul și doresc să reînceapă o viață nouă și completă, complexă, știu foarte bine că pizda nu costă. Niciodată pizda adevărată, aia sănătoasă și încărcătoare, nu costă. Dimpotrivă! Există lucruri și calități mult mai importante și mai valoroase pe care să le exploatezi la un bărbat fericit.
Inspirat acum vreo doi ani de un amic timid, cu bun simț și modest, foarte ”modest”, am scris un text briliant despre pizda care nu costă, îl găsești detaliat mai jos. Da, sunt oarecum modest și eu, trebuia să spun fabulos despre acest articol.
Modest și recunoscător, mulțumesc!
Namaste!
https://mnmlistro.blogspot.com/2017/11/frosa-anda-baba-tanara.html
https://mnmlistro.blogspot.com/2015/12/multiiubiri.html
https://mnmlistro.blogspot.com/2017/11/casatoria-ar-trebui-aprobata-de.html
https://mnmlistro.blogspot.com/2017/10/pizdacosta-hhmmm.html

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.