Am scris pe feisbuc acum câteva minute, răspunzând unui economist bun, român și consilier-parte a guvernării liberale, care se căina că măsura prea dură de a opri orice interacțiune socială va duce la pierderi economice de peste 20% din venituri dacă oprești activitatea economică:
Eu: ”Economia o mai repui pe picioare peste o lună, dacă ai creier și-l folosești, morții de la groapă nu-i mai întorci niciodată și nici depresiile psihice nu le mai repari în vecii-vecilor amin.”
- Nimeni nu se atinge de domeniile aparatului de stat unde se taie frunză la câini, nimeni nu restructurează zone întinse ale aparatului bugetar supradimensionat și incompetent, nimeni nu redirecționează resurse umane, materiale și financiare de la statul bugetofag inutil către zona medicală și de servicii sanitare.
- Guvernanții au o anumită capacitate intelectuală, profesională și morală și vor lua decizii strict în limitele acestea.
- Lumea se teme de ordine și de disciplină, nu vrea să respecte regulile pentru câteva săptămâni mai grele, ca mai apoi să-i fie bine, dar nu se teme de luni sau ani infernali în continuare cu sistemul de sănătate distrus, cu moralul populației la pământ și cu o tendință generalizată de bumerang către măsuri autoritare permanente și ”lideri luminați”.
- Comunicarea majorității aparatului bugetar este așa cum este: deplorabilă.
- Marea majoritate a populației este liniștită și are încredere că ceea ce fac politicienii și guvernanții și specialiștii noștri conducători de nație este foarte bine, suficient, ok.
Ok.
Mai vorbim în două-trei săptămâni, cam pe la sfârșitul Săptămânii mari, chiar înainte de Paște.
Să fim sănătoși!
Restul feisbucului e cu poze vechi și cu pisici, cu căței și cățele, și cu caterincă la maxim cât mai cuprinde.
Nimeni nu este atins de gravitatea situației în plină desfășurare. Nimeni!
Ăștia suntem, cum ăștia defilăm!
Să faci și niște calcule cu infrastructura medicală din Ro și ce au americanii:
Azi e luni, 23 martie 2020, în Ro, avem cinci morți raportați oficial de coronavirus și lumea nu vrea nici să respecte regulile, nici disciplină, majoritatea dă gir celor relaxați, degajați, ”nu-i decât o răceală”.
Link-ul postării cu pricina:
https://www.facebook.com/bogdan.glavan/posts/10216232511427102
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.