Alergăm ca ”să ajungem”.
Ne batem ca ”să reușim”.
Ne agităm ca să ”(ne) realizăm.”
Uneori mergem prea repede.
Uităm de acasă.
Acasă în noi, în interior.
Acolo, in interiore hominem, e singura casă, de fapt.
Acolo, in interiore hominem, e singura casă, de fapt.
Mergem deseori atât de repede și de tare încât ne lăsăm sufletul în urmă.
Și dacă sufletul ni-l pierdem, atunci cu ce mai rămânem?
https://mnmlistro.blogspot.com/2014/07/fericire-cu-de-toate-imediat-deodata.html
Și dacă sufletul ni-l pierdem, atunci cu ce mai rămânem?
https://mnmlistro.blogspot.com/2014/07/fericire-cu-de-toate-imediat-deodata.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.