joi, 26 martie 2020

Probleme mai grave în adâncuri, coronavirus ca medicament.

Erau probleme grave și totuși nimănui, dar absolut nimănui, nu-i păsa, dar pandemia aceasta va rezolva și multe din aceste neajunsuri în mod natural, firesc, simplu:


- tinerii domnișori de până în 25-30 de ani care nu sunt interesați de o relație pe termen lung.
- tinerii domni care până în 30-35 de ani n-au nici un căpătâi: nici casă, nici meserie bine retribuită, nici investiții valoroase pe termen lung, nici trupuri sănătoase și puternice, nici autocontrol, nici disciplină.
- tinerii între 35-55 de ani care au fost rași de pe fața socialului (deși omniprezenți pe rețelele de socializare, unii), emasculați, anihilați, înrobiți pe viață și cu zero (o)( ”ZERO”) șanse să se mai ridice vreodată.

Mult mai grave, dar nimeni nu clipea nici aici nici măcar o jumătate de secundă, tot coronavirusul va corecta și regla multe și aici, deja unele s-au apucat să facă mâncare și curățenie în case pentru prima oară în viața lor - din propriile declarații online pe care le accept ca adevărate 100%, cred că sunt următoarele:


- cohorta de tinerele între 18 și 35 de ani care n-au nici cea mai mică preocupare pentru o căsătorie, căsnicie, relație serioasă, stabilă.
- batalioanele de femei între 18 și 55 de ani care n-au copii, casă, soț sau perspective.
- brigăzile mecanizate de mame singure care se trag în jos una pe alta.
- hoardele în continuă înmulțire de feministe.

Multe se vor rezolva în lunile următoare, chiar va fi concurență acerbă la calitate și o abundență de unde vei putea alege ceva zemos, gustos, bine copt, maturat la rece.

Ei, bărbații, nu știu încotro s-o mai apuce azi, sunt de înțeles: au făcut ce li s-a cerut și au ieșit tot prost. Societatea i-a transformat în sclavi, roboți, cârpe de sters prin curte pe jos. Dar se vor schimba multe, va fi bine, promit.

Ele nu contenesc să se automutileze și autoîmbolnăvească aruncându-se în brațele morbide ale gregarității sterile, ginocentrismului și feminismului care este autodegradant și cvasi-cancerigen. Dar se vor schimba multe, va fi bine, promit.

Nici nu aveam habar cam cât de rău ne făceam viitorului noi toți cu drumul pe care apucasem ca majoritate, dar coronavirusul va îndrepta mulți cocoșați.

Dar, Slavă Bunului Dumnezeu, încă se mai găsesc piese de origine, rare, de calitate: Soarele meu! Ai grijă de Soarele tău, fă tot ce-ți stă în putere să nu-l pierzi.

Recunoscător pentru cele autentice care mai duc mai departe steagul sus al liniștii și zâmbetului relaxat în relațiile de substanță ”ca pe vremuri”:

Mulțumesc!
Mulțumesc!
Mulțmuesc!


Un comentariu:

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.