Ziua 66/365, anul 1/2.
Vișina necoaptă, cea încă crudă, se culege foarte greu din copac. De cele mai multe ori rămâne codița cu tot sâmburele atașat în copac, iar tu te alegi doar cu puțină cărniță de vișină fără gust, nesatisfăcătoare.
Vișina care este deja putredă, ușor stafidită de supra-coacere prematură, mâncată de furnici sau chiar stricată, nici n-o atingi bine și îți cade rapid în mână sau se aruncă degrabă izbăvitor pe jos în iarbă.
Vișina bună de mâncat, cea perfect potrivită, este cea pe care o atingi încet și în momentul în care o tragi doar puțin ea se lasă ușor culeasă tresărind surprinsă și larg zâmbitoare.
Această postare nu este în niciun caz despre vișine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.