Se spune că marele Kafka iese într-o zi în parc. Aici întâlnește o copilă plângând. Aceasta îi spune printre sughițuri că-și pierduse păpușa ei favorită. Kafka n-avea copii și scena îl emoționează profund. Se apucă amândoi s-o caute toată ziua. Evident că n-o găsesc.
A doua zi Kafka revine în parc și îi spune micuței să nu mai plângă pentru că păpușa nu este pierdută, doar a plecat într-o vacanță. Fetița nu-l crede și rămâne supărată. Kafka îi spune că a doua zi îi va aduce dovada.
E simplu, toa(n)te spun la fel:
4. Când ești într-o relație și totul e roz: de luni până vineri e greu, tragi tare să rezolvi treburile și abia aștepți weekendul să te iubești prelung și prealung pentru că ți se pare că sfârșitul de săptămână trece mult prea repede și pare foarte scurt și rapid. L-ai pupa peste tot și l-ai mânca pe tot, nu te mai saturi de el, nu știi ce să-i faci mai repede în doar trei zile.
3. Când ești într-o relație și totul e muci, praf și pulbere, cucută, dar n-ai putere sau interes să te desparți acum de ”nenorocit”/”nemernic”:
Am preferat să trec singur prin zilele acelea, am ales să lupt cu demonii pe cont propriu. Am chemat salvarea la un moment dat spre dimineață, nu știam ce mi se întâmplă, a fost prima dată în viață când am făcut asta, am ajuns la spital în urgență. Era o coadă imensă de salvări, mulți oameni cu diverse probleme, era și covid-ul în vogă atunci, m-am așezat la rând așteptând să vină cineva să mă ajute.
”Ești dezechilibrat! Avea dreptate mama ta.”
Dimineața devreme, când a răsărit Soarele puternic de iulie, m-am trezit mângâiat în somn de niște raze pe o bancă din scaune de plastic într-un hol exterior, un pavilion cu doar doi pereți al spitalului. Atunci am înțeles că vindecarea e altundeva.
Lupt de câțiva anișori buni cu o stare mai ciudată. Puțini știu asta. O blondină știe ceva, puține, alta altceva, și mai puține. O brunețică lejeră simțise la un moment dat mai multe și mi-a spus-o, dar am redirecționat-o după faza cu alcoolul și carnea feliată subțire. ”Te minți pe tine și asta este cea mai mare minciună.”
Familia mea, sângele meu, rudele mele, unchii mei, mătușile mele, verii mei, nimeni nu știe absolut nimic. Nici sor-mea și nici măcar mama nu știu mai nimic. Tata e mort de treisprezece ani, el știa cele mai multe, începând cu primul episod mai blue, primul atac, de acum vreo douăzecișicinci de ani. Nu mai știe acum nimeni nimic.
Depresia poate îmbrăca diverse forme. Ea va face absolut orice să se deghizeze și să te facă să zici că nu-i nimic, n-ai nimic, o să treacă, e o stare de oboseală, doar o durere temporară, o pasă mai proastă.
Motto: ~Medice, cura te ipsum!~
Depresia e cruntă și lupta cu ea este infernală. Cei mai mulți pierd acest război, cei câțiva care reușesc s-o ducă pe picioare se auto-mutilează din interior. Multe semne ale luptei interioare se vor vedea mai târziu și pe exterior, în carne.
N-ai unde să te ascunzi de depresie, oriunde în lume ai merge depresia merge împreună cu tine. N-ai unde să fugi de ea, o poți doar plimba de colo-colo.
Identic și pentru o dependență nocivă, apucătură defectuoasă, relație toxică, un război cu un adversar ireconciliabil, nemilos, nerezonabil:
Se întâmplă ca la serviciu să observi cel mai repede asta. Normal că este bine să ai colegi de aceeași vârstă și să lucrezi împreună cu persoanele de etăți apropiate la proiectele pentru care ești plătit. Așa pare mai plăcut și timpul ar curge mai repede.
Dar, de multe ori, în momentele grele sau în situațiile dificile pentru companie sau departament, cei cu experiență găsesc de cele mai multe ori rezolvările și/sau ieșirile din criză sau dificultate. Au altă experiență și altă amploare a viziunii. De aceea este nevoie sau este bine ca să existe o persoană de cel puțin o generație o diferență în mijlocul tuturor departamentelor care vor să aibă succes pe termen lung.
Copiii:
Cu ochii la
- poleială,
- sclipici,
- coajă,
nu vei observa ce contează cu adevărat:
- substanța
- conținutul
- profunzimea.
Nu grăbită, mai bine liniștită.
Nu agitată, mai bine lentă.
Nu tensionată, mai bine deseori relaxată...
Uneori depresia te mușcă de degetul mare de la piciorul stâng. Tu mușc-o înapoi de labă!
Alteori depresia te mușcă de lombari sau de genuchiul stâng. Mușc-o și tu rapid de piciorul celălalt.
Motto:
”Ești pe front. Ai o singură scăpare, o singură ieșire, ești terminat, ești ca și mort, doar că n-o știi încă. Când ai două soluții, de fapt, n-ai nici una. Ești halit. Abia de la trei variante de evacuare poți considera că ai o șansă.”
Baza oricăror debuturi reușite este încrederea.
Ca să ai încredere trebuie să știi bine ce ai de făcut.
Motto: ”Îmi va ieși în cale, pentru că și ea mă caută, se va opri fix înaintea mea mirată cu ochii mari, veseli și curioși.”
”- Și acum ce ai să faci?
- Cobor din nou în adâncuri.
- Unde mai exact?
- În tunelurile iepurilor.
- Dar ție nu-ți plăcea întunericul.
- Îmi place vânătoarea.
- Și ce cauți acolo?
- Comoara.
- Ce comoară?
- Frumusețea.
- Hhmmm, devine interesant. Și cum ai să știi că ai găsit-o în beznă?
Am ajuns la bătrânețe să dau dreptate tinerilor. Un plan bine pus la punct și corect executat bate orice altă formă de organizare. Până când destinul îți confirmă, prin excepție, exact contrariul.
Dacă faci suficient de multă liniște în viața ta vei auzi. Șșșșșș...
Dacă reușești să amuțești cumva perpetuul vuiet din spatele tumultului nestăpânit zilnic s-ar putea să începi să dorești să asculți și alte muzici perene, discrete, delicate și pe termen lung. Șșșșșș...
Există o frumusețe a vieții în aproape oricare din formele existente. Doar să le vezi, după ce începi să auzi. Șșșșșșșș...
Dumnezeu nu face absolut nimic urât sau fără rost.
O vorbă veche spune că în peștera în care ți-e frică să intri se află cheia comorii pe care o cauți.
Ca bărbat, nu și la femei, sunt multe domenii în care trebuie să performezi și iei inițiativa și/sau să fii cel mai pe moment din zonă.
Eziți de multe ori, te gândești dacă-i bine, analizezi la nesfârșit, ești indecis prizonier fricii, pierzi vremea raționând nedecisiv.
Se întâmplă în vestul Europei, în SUA și în restul lumii civilizate și democratice. În Ro acest trend este abia la început, dar înregistrează progrese remercabile an de an.
Până acum cincisprezec-douăzeci ani, poate chiar și cu zece de ani în urmă, era o mândrie să lucrezi în același loc pentru aceeași companie pentru o durată de minim cinci-zece-douăzeci de ani neîntrerupți. Unii lucrau literalmente toată viața în același loc și-și dedicau unei singure companii toate calitățile și puterile.
Fidelitatea, constanța și dedicația pentru lucrul bine făcut pe termen lung pentru același angajator erau calități intrinseci de necontestat bine valorizate și răsplătite de către angajator anual.
Astăzi angajatul își caută de lucru constant zi de zi, are CV-ul pus pe platformele de recrutare și actualizat zilnic și la dispoziția celorlalți angajatori minut de minut. Să fii astăzi un angajat care are o vechime prea mare într-o singură companie este un semn rău pentru un angajator. Contrar credinței, valorii și accepțiunii din urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani. Înseamnă că ”n-ai ambiție, nici curiozitate, dorința de a crește și dezvolta”.
În urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani era o rușine pentru un bărbat să stea pe chaturile de socializare sau pe viitoarele platforme de matching sau dating. Era o rușine pentru un bărbat să spună sau să admită că își căută perechea online.
Când abia apăruse internetul în Ro, cu douăzeci-douăzecișicinci de ani în urmă, era o rușine pentru o femeie de calitate, onorabilă, să aibă relații de prietenie sau de amiciție sau de iubire (Doamne ferește!) în afara arealului bine delimitat și consacrat clasic:
Conceptul de familie sandwich sau traiul în aceeași gospodărie/casă a trei generații nu-i nou. Are undeva între 50 și 80 de ani vechime și da!, cele două războaie mondiale au avut influența lor asupra acestui gen de coabitare forțată.
Evident că știu că există etnii și popoare unde această practică este implicită, de la sine înțeleasă, standard, obligatorie. Copiii cei mai mici, în general băieții ultimi născuți, rămân în casa părintească și-și îngrijesc părinții ce îmbătrânesc concomitent cu creșterea propriilor copii ce cresc și vor urma același model.
Dar societatea modernă s-a schimbat dramatic, radical aș spune, în ceea ce privește responsabilitatea, dinamicile intergeneraționale și intersexuale și tratamentul aspectelor financiare, imobiliare și sociale cândva supuse regulilor protective. Azi nimic nu se mai respectă, contează doar „ce simți” și nimeni nu mai are concomitent și autoritatea și responsabilitatea. Ele au fost împărțite, dar nu egal și nici acolo unde trebuia mai mult.
Revin la familia ”senviș”.
Cel mai rău lucru pe care poți să-l faci unei relații dintre doi oameni, dintre un bărbat și o femeie, este să o definești, să-i dai nume, să o etichetezi.
Aceste lucruri sunt abominabile și calea cea mai scurtă către sfârșitul sau măcar finalul relației. În momentul în care începi să spui întrebări de genul:
Ziua 1/365, anul 2/2.
E prima zi din al doilea an.
De azi reluăm postarea cât-decât constantă, poate chiar zilnică. Nu promit nimic.
Pentru că:
Marea este superbă și este o plăcere să fii deseori în preajma ei la plajă. Să faci baie în mare sau ocean este fabulos, dar poate fi și extrem de periculos. Te poți îneca ușor dacă nu știi unde și când să te oprești sau cum să te protejezi. Marea nu-ți vrea răul, doar asta este natura ei, face ce ea trebuie să facă.
Muntele și dealurile împădurite și pline de arbuști fructiferi sunt fascinanți/fabuloase. Să te plimbi ziua desculț prin răcoarea și liniștea dealurilor sau a munților este superb, dar poate fi și extrem de riscant la un moment dat, mai ales noaptea. Mulți și-au pierdut viața făcând greșeli elementare, nepermise sau aventurându-se unde și când nu trebuia. Muntele și dealurile înalte împădurite nu-ți vor răul, dar asta le este natura, ele fac ceea ce trebuie să facă.
La fel ca în celebra fabulă probabil persană (nu-i a lui Esop) cu scorpionul și broasca:
Ziua 365/365, anul 1/2
Să rămâi ferm și demn în picioare când 99% îngenunchează sau se apleacă este infernal și imposibil pentru 99,99% dintre semeni.
Am văzut de-a lungul vieții multe mașini superbe sau motociclete de excepție, piese rare, extraordinare - lăsate în paragină. Nereparate, ruginite, abandonate, părăsite, uitate uneori maxim sub o prelată și ea sfâșiată și prăfuită. A fost una din marile mele mirări în viață.
N-am reușit niciodată să înțeleg cum se poate întâmpla ca o mașină clar deosebită, o piesă rară, o motocicletă clar frumoasă, superbă la viața ei, ieșită din normalitatea de serie, un produs unicat, să ajungă într-o stare deplorabilă, părăsită printr-un showroom sau printr-un subsol de bloc sau printr-o parcare de supermarket plină de praf.
Dar au trecut anii, deceniile, am mai căpătat și eu ceva experiență și mi-am dat seama că văzând multe astfel de situații, căutând proprietarii, discutând cu specialiști în domeniu, mecanici, ingineri, motocicliști, foști piloți, toți mi-au spus cam același lucru:
Aveam o stare de oboseală generală de câteva luni de zile, cel mai probabil de la supra-antrenament. Dormeam mult peste orele normale de somn, uneori mă trezeam încă obosit.
Arătam excelent pe dinafară, am o poză ca exemplu pe blog, dar pe interior mă atacau toa(n)te. Nu știam, dar simțeam că ceva nu-i în regulă.
Încheieturile pe partea stângă mă dureau toate: glezna, genunchiul, umărul și gâtul până sub ureche și la baza capului. Ieri m-a durut și mandibula lângă ureche, tot pe stânga.
Tot ieri după o plimbare mică prin pădure, doar vreo 6-7 km, m-am resimțit și m-aș fi întins pe jos la un moment dat. Cu o zi înainte mersesem dublu, peste 13 km, și nu avusesem nici o problemă. Ulterior duminică am mers la fotbal și mi-am revenit, inexplicabil, jucând foarte-foarte bine cu o gașcă nouă.
O stare generală ciudată, proastă, mă tot bântuia de câteva săptămâni sau luni. Mi-am readus aminte de Radu care a intrat în pământ în nici două luni de când a fost diagnosticat și care se simțea și era foarte bine cu câteva luni înainte.
Ceea ce m-a pus pe gânduri erau desele momente când tensiunea mi se ridica din senin. Uneori și temperatura se ridica brusc și fără nici o legătură cu exteriorul. Durerile de cap și amețelile care se cam întețiseră și apăreau doar după eforturile intense m-au pus pe gânduri. Eu n-aveam astfel de probleme, deși mulți cei din preajma mea sau de vârsta mea sau mai mici aveau astfel de simptome de ani sau chiar decenii.
Azi dimineață devreme mi-am făcut analizele regulate anuale și în câteva ore au venit și rezultatele:
O domnișoară se plimba prin grădină. La un moment dat nefericit calcă pe grebla lăsată tot de ea în superba curte prin iarbă și printre florile varicolore. De data aceasta nu nimerește cu piciorul în dinții greblei, cu a mai pățit de atâtea ori, ci calcă cu vârful piciorului fix pe capătul celălalt al greblei, pe coadă, iar grebla cu toți dinții ei de metal i se înfige tinerei în frunte chiar deasupra sprâncenelor.
Bineînțeles că începe să o doară capul, îi curge și puțin sânge pe față, în ochi și în gură. După o vreme se duce agale la bărbatul ei ce muncea diverse prin altă parte a curții și-i spune liniștită:
- Dragul meu, mă doare capul foarte tare! Nu știu de la ce și nici nu știu ce să fac. Ajută-mă! - spuse femeia mângâindu-și fruntea îndurerată și grebla însângerată în același timp.
Bărbatul, prins cu alte treburi și scule și puțin neatent îi spune fără s-o privească:
Cântă la un instrument ca și cum nu te-ar auzi nimeni, dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni, iubește ca și cum ar fi ultima noapte de dragoste și întâia de război.
Pe 30 aprilie 2023 eu am făcut iarăși baie în raiul verde de la Slănic. La suprafață apă era caldă, zece-douăzeci de centimetri, dedesubt îți îngheța sufletul. Parcă semăna cu ceva, știi tu... Am stat doar douăsprezece minute în saramura călduță. Ce-i prea mult strică, este?
Tu?
Poza de la intrarea din balta cu monștri e mai jos.
"Altceva?"
So, what are you waiting for?
La un moment dat, aparent fără nici un motiv, te vei uita curioasă la ceas, pe telefon - evident!, și imediat vei exclama siderată: